Liderii judeţeni ai PD-L ies la atac

pdl-satu-mare
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, 26 februarie la sediul PD-L Satu Mare, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a partidului, Petre Mureşan s-a lansat într-o serie de acuze grave la adresa şefilor administraţiei publice locale respectiv ai liderilor USL. La conferinţa de presă alături de Mureşan au participat şi noul secretar general al PD-L Satu Mare, Sorin Ghilea respectiv preşedintele organizaţiei municipale a partidului, Claudiu Ardelean.

Referindu-se la senatorul Valer Marian, preşedintele organizaţiei judeţene a pedeliştilor sătmăreni a declarat că „se crede pe cai mari şi mare senator. Nu-i vorbă e senator prin voia poporului însă eu i-aş recomanda să coboare cu picioarele pe pământ deoarece a fost ales să lucreze pentru oameni şi nu doar pentru unii sau pentru alţii pe care îi simpatizează. Văd că toată ziua cere în presă ba demisia lui X, ba demisia lui Y, ba demisia Papei de la Roma. Pe de altă parte e inadmisibil să faci presiuni pe instituţiile statului pentru ca acestea să întreprindă verificări la firma X sau la firma Y sau, la primarii PD-L. Nu cred că noi am avea primari mai bandiţi decât ai lor. Cei din cucurigu, din turnul Prefecturii se cred încă în campanie. Ei în loc să guverneze şi să-şi facă treaba de administratori fac politică. Am o listă cu multe matrapazlâcuri. De când au intrat la conducere atât domnul Ştef cât şi domnul Coica se ocupă de matrapazlâcuri, îşi angajează amantele, rudele, neamurile şi nu se ocupă de administraţie deşi avem o serie de probleme atât la nivelul municipiului cât şi la nivelul judeţului Satu Mare. Au mărit organigrama cu vreo 60 de locuri şi nu cred că e normal ca într-o situaţie de criză noi să strângem cureaua iar domniile lor să-şi pună oamenii pe tot felul de posturi şi funcţii inventate. Dacă au curaj, să vină şi să justifice că nu-i aşa”.

În ceea ce priveşte PD-L Satu Mare, Petre Mureşan a declarat că acesta „este un partid care are porţile deschise. PNL-ul, să fim sinceri, este un partid de familie pentru că dacă nu eşti neam cu acela sau cu celălalt nu ai ce să cauţi acolo. PSD este un partid unde se conduce prin teroare şi dictatură”, a declarat Petre Mureşan.

La rândul său şi Claudiu Ardelean s-a lansat într-o serie de acuze la adresa autorităţilor locale susţinând că reprezentanţii acestora „se ocupă de politică cu toate că sunt o serie de probleme de rezolvat atât la nivelul municipiului cât şi la cel al judeţului Satu Mare. Ar trebui să facă nişte reparaţii curente la drumurile din Satu Mare. Acum nu se mai pot invoca temperaturile scăzute. Oraşul e plin de gropi. Pe orice stradă ieşi, pe oricare bulevard, e plin de gropi. La finalul acestui mandat voi lua toate promisiunile electorale făcute şi le voi confrunta cu lista realizărilor”.

În altă ordine de idei Claudiu Ardelean a făcut referire şi la SC Apaserv SA recunoscând că „este normal ca Apaserv-ul să treacă la judeţ deoarece sunt vizate mai multe unităţi administrativ-teritoriale. Însă solicit ca în noul Consiliu de Administraţie al Apaserv să fie ales şi un reprezentant al PD-L”.

De asemenea, Ardelean solicită prefectului să vegheze asupra respectării legilor în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu. „Spre exemplu, la Medieşu Aurit am avut cinci consilieri locali dintre care doi au fost excluşi pentru că au făcut campanie şi au votat cu USL. Deşi legea spune că cei excluşi îşi pierd mandatul acest lucru nu s-a întâmplat. O altă situaţie interesantă avem la Călineşti-Oaş unde deşi s-a format o majoritate şi s-a ales un viceprimar conform acestei majorităţi, există o serie de şicane care i se aduc acestuia”.
La finalul conferinţei de presă cei trei lideri au anunţat că joi, 28 februarie, va sosi la Satu Mare Elena Udrea pentru a-şi prezenta patforma program în vederea alegerilor interne în faţa membrilor de partid.

Un Comentariu la "Liderii judeţeni ai PD-L ies la atac"

    Leave a Reply to dicu

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.