Duminică, 20 ianuarie, în jurul prânzului, poliţiştii au fost anunţaţi cu privire la un accident rutier care a avut loc pe strada Victoriei din Negreşti-Oaş. Victima a suferit leziuni uşoare la nivelul cutiei craniene, fiind transportat la spital.
Oamenii legii au stabilit că tânărul accidentat, un minor de 16 ani, a condus un ATV pe strada Victoriei din localitate, însă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe partea carosabilă. Băiatul nu purta cască şi s-a accidentat uşor la cap, fiind transportat la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că tânărul consumase şi băuturi alcoolice, având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, pe lângă anchetarea împrejurărilor producerii accidentului, poliţiştii au întocmit şi dosar penal pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală.
5 Comentarii la "S-a răsturnat cu ATV-ul şi a căzut în cap"