Primăria și SPAS pun “amendații” la lucru

prestari6
pretari4prestari5 prestari1 prestari3 prestari2

Primăria municipiului Satu Mare împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială continuă activităţile de prestare de servicii în folosul comunităţii pentru persoanele care beneficiază de ajutor social şi persoanele cărora li s-au transformat amenzile contravenţionale în obligativitatea prestării acestor activităţi.

Astfel, miercuri, 16 şi astăzi, 17 ianuarie s-a organizat o acţiune de curăţenie pe domeniul public în zona situată pe Pod Golescu – apostamente, sub pod, pe dig până la albie, pe B-dul Cloşca între calea ferată de lângă Cimitirul Eroilor şi bariera spre Sătmărel, în zona centralei termice dezafectate de pe strada Ostrovului, din curtea internatului MIU.

Această acţiune vine în întâmpinarea unor sesizări ale locuitorilor din zonă. În activităţi sunt implicate doisprezece persoane care au procedat la igienizarea spaţiului prin adunarea deşeurilor.

Acţiunile de acest gen vor continua şi pe viitor. Vor fi vizate pentru salubrizare doar zonele situate pe domeniul public care nu sunt prevăzute în contractul încheiat cu operatorul de salubrizare.

 

3 Comentarii la "Primăria și SPAS pun “amendații” la lucru"

    Leave a Reply to scufita rosie

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.