O femeie de 69 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia străzilor Cerbului şi Ferăstrău. Tragedia a avut loc astăzi, 6 decembrie, în jurul orei 07.40.
Dacă în prima fază oamenii legii erau încredinţaţi că victima a traversat strada în mod neregulamentar, în urma investigaţiilor efectuate la faţa locului a reieşit faptul că aceasta a trecut pe zebră însă, în urma impactului a fost proiectată la o oarecare distanţă de locul producerii accidentului. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoartului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare, Roxana Cristea, la volanul maşinii care a acidentat-o pe femeie era un tânăr de 25 de ani. În urma investigaţiilor medicale efectuate a reieşit că şoferul nu a consumat alcool.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Satu Mare.
4 Comentarii la "Femeie accidentată mortal pe trecerea de pietoni"