Andreea Paul doreşte să se conecteze la normalitate

„Scopul meu în această campanie este conectarea la normalitate. Normalitatea înseamnă ca în campanie să îţi pese şi de cei care nu au drept de vot. Mă gândesc aici la copii. Acesta este şi motivul pentru care am decis să organizăm acele spectacole pentru cei mici. Normalitatea este să-i asculţi pe oameni. Normalitatea este ca oşenii plecaţi la muncă în străinătate să aibă legătură cu cei de acasă. Din acest motiv am decis ca din fonduri proprii să donez 12 calculatoare pentru cele 12 comune din Ţara Oaşului”. Declaraţia a fost făcută astăzi, 7 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de candidatul ARD Satu Mare la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Oaş, Adreea Paul.

La întâlnirea cu presa au participat şi câţiva dintre membrii marcanţi ai PD-L Satu Mare. Andrea Paul a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă Spitalul Orăşenesc din Negreşti-Oaş, spunâd că, tot din fonduri proprii va dona spitalului lenjerie de pat, ornamente şi jucării pentru secţia de Pediatrie.

Preşedintele organizaţiei judeţene de femei a PD-L Satu Mare, Ileana Blidar, a declarat că, filiala din Negreşti-Oaş al partidului a fost întărită cu 12 noi membre, economişti, jurişti şi profesori. În continuare reprezentanţii comunelor din zona Oaşului i-au mulţumit Andreei Paul pentru donaţiile făcute dar şi pentru spectacolele organizate pentru copii.

15 Comentarii la "Andreea Paul doreşte să se conecteze la normalitate"

    Leave a Reply to sorina

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.