Dorel Coica: „Iarna aceasta nu vom mai avea bătăi de cap”


Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, a efectuat astăzi, 2 noiembrie, o vizită de lucru la SC Florisal SA pentru a verifica stadiul de pregătire al utilajelor de deszăpezire pentru perioada de iarnă.

„Iarna aceasta nu vom mai avea bătăi de cap”, a declarat edilul-şef al Sătmarului după ce a verificat utilajele ce vor fi folosite pentru deszăpezire. „Săptămâna trecută am convocat comandamentul de iarnă şi atunci am stabilit cu domnul Vasile Puşcaş o vizită de lucru pentru a vedea stadiul de pregătire al utilajelor pentru deszăpezirea municipiului Satu Mare şi nu în ultimul rând pe cel al personalului care va fi angrenat în acest proces. În concluzie, pot să vă spun că utilajele sunt pregătite şi nu cred să avem probleme”, a declarat dr. Dorel Coica.
Potrivit celor spuse de directorul general al SC Florisal SA, Vasile Puşcaş „în procesul de deszăpezire vor fi angrenaţi un număr de 90-100 de angajaţi dintre care 50-54 sunt lucrători manuali, adică necalificaţi. De asemenea, depozitele de sare sunt pregătite. În momentul de faţă avem pe stoc 250 tone de clorură de sodiu (NaCl) şi 13 tone de clorură de magneziu (Mg2Cl). Avem contract cu Dejul pentru 300 t de NaCl pe lună şi cu o firmă din Olanda de unde vom aduce, în fiecare lună, 23 de tone de Mg2Cl”.

Puşcaş mai spune că de trei ani încoace în Satu Mare nu se mai foloseşte nisipul pe străzi deoarece acesta ajungea în canale iar decolmatarea acestora este destul de scumpă. „Pe an utilizam între 2.500 şi 3.000 tone de nisip. În prezent utilizăm o tehnologie nouă bazată pe clorura de magneziu. Astfel, clorura de sodiu este umectată cu clorură de magneziu, iar soluţia obţinută va fi stropită pe străzi. Această soluţie lucrează chiar şi la temperaturi de (-34 grade Celsius), de vreme ce clorura de sodiu răspunde doar până la (-7 grade Celsius)”, a declarat Puşcaş.

7 Comentarii la "Dorel Coica: „Iarna aceasta nu vom mai avea bătăi de cap”"

    Leave a Reply to giuszy

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.