Cinci amânări în cazul dosarul lui Adrian Bota

Procesul comisarului de poliţie din Satu Mare, Adrian Bota, soţul pedelistei Laura Bota, a fost amânat în mai multe rânduri de către judecătorii Curţii de Apel Oradea. Vă reamintim că Adrian Bota a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea, pentru luare de mită.

Dosarul acestuia a fost înregistrat pe data de 23 februarie 2012, având numărul 93/35/2012. Primul termen în procesul poliţistului sătmărean a fost pe data de 14 martie 2012, însă şedinţa a fost amânată din „lipsă de procedură cu inculpatul”, se arată în soluţia oficială dată de judecătorii Curţii de Apel Oradea.

Pe data de 11 aprilie, procesul a fost amânat din nou pentru angajare de avocat. Însă, la termenul din data de 9 mai, avocatul lui Adrian Bota a cerut o nouă amânare în vederea pregătirii apărării. Procesul a suferit încă o amânare pe data de 6 iunie „în vederea audierii martorilor propuşi de acuzare”. La ultimul termen, ce a avut loc pe data de 19 septembrie, instanţa a hotărât o nouă amânare motivând soluţia dată prin „lipsa dosarului de fond care nu a fost restituit de către Judecătoria Satu Mare”.

Vă reamintim că, Adrian Bota, comisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare este acuzat că în cursul anului 2007 ar fi pretins de la preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean (CJ), Ştefan Szabo, două cabinete medicale, oferindu-i în schimb să-i rezolve dosarele în care acesta era cercetat. Este vorba despre dosarul vânzării Hotelului “Dacia” şi a declaraţiei de avere a fostului şef al judeţului. În acelaşi dosar a fost cercetată şi Laura Bota (soţia poliţistului) pentru fals în înscrisuri oficiale însă faptele de care a fost acuzată s-au prescris. Tot în acelaşi caz a fost cercetat şi fostul jurist al Spitalului Judeţean Satu Mare, Marius Batin însă şi acesta a scăpat de începerea urmăririi penale. Şi Ştefan Szabo a fost scos de sub urmărire penală deoarece nu existau destule dovezi împotriva sa.

Potrivit anchetatorilor în cursul anului 2005, Laura Bota împreună cu juristul Marius Batin au falsificat documente pentru ca stomatologul Francisc Borbely la care Bota lucra ca asistentă la acea vreme să poată cumpăra două cabinete medicale la Policlinica de Stomatologie Satu Mare, şi nu unul aşa cum avea dreptul.

Adrian Bota care la acea vreme făcea cercetări în două dosare pe numele fostului preşedinte al CJ Satu Mare i-a propus acestuia să-l ajute la cumpărarea celor două cabinete în schimbul neînceperii urmăririi penale în cele două dosare pe care le instrumenta. Potrivit anchetatorilor cele două dosare în care era cercetat Szabo au primit soluţii de neîncepere a urmării penale iar cele două cabinete au fost cumpărate la scurt timp după ce Ştefan Szabo a demisionat din funcţia de şef al judeţului. Surse judiciare susţin că cele două cabinete ar fi fost cumpărate la preţul de 2.500 euro de către dr. Francisc Borbely. La scurt timp, Borbely i-a vândut Laurei Bota cele două cabinete, care între timp a devenit medic stomatolog.

Următorul termen în cazul dosarului comisarului de poliţie Adrian Bota, va avea loc pe data de 17 octombrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.