Rajmond Molnar va participa în acest week-end la un concurs internațional, în Sardinia

Sportivul sătmărean de la Nomad Kayak, Rajmond Molnar a pornit în cursul zilei de luni, 24 septembrie, spre Sardinia, locul de desfășurare a Concursului Internațional ”Ohana Mana”. Este vorba despre un concurs de caiac-canoe în cadrul căruia sportivii vor avea de parcurs o distanță de 50 de km.

Competiția va avea loc pe parcursul a două zile și anume, vineri, 28 respectiv sâmbătă, 29 septembrie. De la Rajmond am aflat că la cei 38 de km care vor fi parcurși în prima zi a competiției se mai adaugă și un traseu de 12 km, la startul căruia sportivii se vor așeza pe 29 septembrie.

Până în prezent Rajmond Molnar a participat la o serie de competiţii naţionale şi internaţionale clasându-se de fiecare dată pe primele locuri. Spre exemplu, în intervalul 24-26 august Rajmond a participat la o competiţie pe Lacul Balaton (Ungaria), unde s-a clasat pe locul II. Pe data de 15 septembrie (2012), Rajmond a participat la un concurs demonstrativ în Arad, în cadrul căruia s-au întrecut bărcile ”dragon boat”, obținând locul IV.

Un Comentariu la "Rajmond Molnar va participa în acest week-end la un concurs internațional, în Sardinia"

    Leave a Reply to iby

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.