Jandarmii au vizitat astăzi Centrul ”Andrei” din Satu Mare

Astăzi, 19 septembrie, începând cu ora 10.00, jandarmii sătmăreni au continuat seria activităţilor de prevenire a delincvenţei, de data aceasta vizitând Centrul de asistenţă şi intervenţie a victimelor traficului de persoane, a abuzului, neglijării şi exploatării ”Andrei” din Satu Mare. Coordonatorul centrului este psihologul Kinga Pesek iar cei 11 de copii, au vârste cuprinse între 2-18 ani.

În prima parte a întâlnirii, jandarmii au prezentat câteva dintre atribuţiile instituției. Apoi, au fost prezentate aspecte legate de violenţă, atât din punctul de vedere al victimei cât şi al agresorului. Cu privire la victimele violenţei de orice fel, acestea au fost îndrumate de jandarmi să apeleze la organele de ordine din Satu Mare (Jandarmerie, Poliţie, Poliţie Locală) atunci când sunt agresate, atât prin SNAU ”112”, cât şi prin numărul direct la telefon 0261/769760.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii i-au provocat pe copii la discuţii interactive, legate de fenomenul delincvenţei juvenile, de cauzele generatoare ale acestui fenomen, de efectele pe termen scurt, mediu şi lung.

Scopul acestei acţiuni l-a reprezentat creşterea gradului de informare asupra riscurilor pe care comportamentul agresiv îl are asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor. De asemenea, unul dintre obiectivele acestei acţiuni l-a constituit conştientizarea tinerilor asupra cauzelor care conduc la un comportament deviant şi efectelor pe care le poate produce acesta pe termen mediu şi lung asupra personalităţii lor.

Datorită faptului că unii copiii vizitați astăzi, frecventează şcoala, jandarmii le-au prezentat câteva reguli de conduită în perioada în care se află la şcoală, dar şi în timpul liber. S-au purtat discuţii despre absenteismul şcolar, despre consumul de tutun şi băuturi alcoolice.

Apoi, a urmat un moment în care jandarmii au răspuns tuturor întrebărilor adresate. La finalul întâlnirii, copiii au putut să manevreze materialele din dotarea jandarmilor şi să se fotografieze cu acestea. Un punct de atracţie pentru cei mici, l-a constituit unul dintre câinii de serviciu ai Jandarmeriei, acesta reuşind să ofere copiilor câteva momente de bucurie.

Un Comentariu la "Jandarmii au vizitat astăzi Centrul ”Andrei” din Satu Mare"

    Leave a Reply to Mia

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.