Medicii dezbat problematica bolilor reumatismale la ”Zilele Medicale ale Țării Oașului”


”Actualități în bolile reumatismale și de colagen” este tema celei de-a IV-a ediții a Zilelor Medicale ale Țării Oașului ce se desfășoară începând de astăzi, 10 și până duminică, 12 august, la Complexul de la Valea Măriei, situat lângă Negrești-Oaș. Lucrările simpozionului la care participă peste 100 de medici și invitați din țară și din Ucraina, au început astăzi, la ora 09.00, în prezența specialiștilor în reumatologie și a oficialităților locale și județene.

La deschiderea simpozionului medical dintre oficialități au participat prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintele aceleiași instituții, Csehi Arpad, viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca dar și consilierul județean și fostul primar al orașului Negrești-Oaș, Nicolae Bura. În mijlocul medicilor am remarcat și prezența dr. Paula Mare și a directorului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, dr. Dorina Dragoș-Guran.

În luarea de cuvânt, promotorul ediției din acest an a Zilelor Medicale ale Țării Oașului, conf. dr. Vasile Negrean a subliniat importanța acestei sesiuni științifice ”care, aici în Țara Oașului încet, încet devine o adevărată tradiție. E bine că în fiecare an avem alte, și alte tematici. Spre exemplu, diagnosticarea și tratamentul bolilor reumatismale constituie în multe cazuri, o adevărată provocare pentru medici. Este și motivul pentru care am ales această tematică”.

În luarea de cuvânt oficialitățile au subliniat și ei importanța acestei manifestări medicale inițiate cu patru ani în urmă de fostul primar al orașului Negrești-Oaș, Nicolae Bura.

Simpozionul medical se desfășoară în cadrul a trei secțiuni și anume: ”Diagnosticul bolilor reumatismale”, ”Tratamentul bolilor reumatismale” și ”Bolile reumatismale și afectarea digestivă”, tematici ce gravitează în jurul aceleiași problematici propuse pentru ediția din acest an – bolile reumatismale și de colagen.

Simpozionul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Clinica Medicală IV, Spitalul Clinic CF Cluj- Napoca, Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa de Cultură Negreşti-Oaş, Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, cu sprijinul Prefecturii Satu Mare, a Consiliului Judeţean, a Colegiului Medicilor Satu Mare şi a Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare.

Pe lângă participarea la lucrările simpozionului, oaspeţii vor vizita obiectivele turistice din Negreşti-Oaş, vor face o excursie la Săpânţa şi la Mănăstirea Bixad, vor lua masa în aer liber la Boda Oşanu (la poalele Munţilor Oaş) şi se vor plimba pe Muntele Pietroasa, iar la plecare vor vizita Centrul de ceramică din Vama, vor ajunge la Cămârzana, unde vor vizita biserica şi pălinciile tradiţionale din zonă, dar şi Turţul şi Gherţa Mare.

Un Comentariu la "Medicii dezbat problematica bolilor reumatismale la ”Zilele Medicale ale Țării Oașului”"

    Leave a Reply to Mary

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.