Directorul Electrolux în vizită la Satu Mare

Astăzi, 07 august, primarul Municipiului Satu Mare, Dr.Coica Dorel împreună cu viceprimarul, Papici Marcela şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ştef Adrian, au primit vizita domnului Dietmar Blőmer, directorul SC Electrolux România SA.
Vizita domnului director a fost una de curtoazie dorind să cunoască atât conducerea Municipiului cât şi a Judeţului pentru o bună colaborare pe viitor.Cu prilejul acestei întâlniri a solicitat susţinerea proiectului prin care se doreşte crearea accesului camioanelor de pe str.Ialomiţa pentru ca intrarea actuală, de pe bulevardul Henri Coandă, să fie utilizată de către angajaţi.Referitor la acest proiect, viceprimarul ,Papici Marcela, s-a angajat să se informeze cu privire la demersurile făcute până în present,urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire la faţa locului.
Un alt subiect adus în discuţie a fost posibilitatea implementării unui nou departament de cercetare şi dezvoltare care se va ocupa de Europa şi Egipt,unde îşi vor desfăşura activitatea aproximativ 50-60 de angajaţi, dorindu-se sprijinul conducerii în vederea accesării de fonduri.

3 Comentarii la "Directorul Electrolux în vizită la Satu Mare"

    Leave a Reply to marin

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.