Consiliul Judeţean vrea să preia Hotelul Sport şi Taberele Școlare

”Doresc să promovez un proiect de hotărâre de guvern împreună cu domnul prefect Eugeniu Avram în vederea preluării Taberelor Școlare şi a Hotelului Sport deoarece PDL- ul înţelege democraţia în felul următor: să ne atribuim nouă Hotelul Sport. Adică … să-l concesionăm familiei Gal. Asemenea lucruri sunt inadmisibile”.

Declarația a fost făcută de către președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 1 august, la sediul USL.

Vă reamintim că la începutul lunii decembrie 2010, Hotel Sport a fost închiriat pentru 10 ani contra unei sume modice de către fostul director al Direcției Județene pentru Tineret și Sport (DJTS), Florin Gal, unei firmei unde avea chiar și el interes până în luna septembrie 2009. Firma câștigătoare a licitației a fost desemnată SC Bosic Empire Company SRL din Carei, la care directorul Gal (la acea vreme) a deținut aproape jumătate (45%) din părțile sociale. Potrivit unor surse demne de încredere cealaltă firmă care a participat la licitația despre care vorbim, Network Invest 2010 SRL, a fost înregistrată la Registrul Comerțului cu doar câteva zile înaintea licitației pe numele unui membru a familiei Gal.

Modul în care a fost închiriat hotelul a făcut și obiectul unei investigații a procurorilor DNA.

5 Comentarii la "Consiliul Judeţean vrea să preia Hotelul Sport şi Taberele Școlare"

    Leave a Reply to adrian

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.