”Nu mai vrem ca și generația noastră să fie una de sacrificiu”

Acesta este mesajul transmis de către liderul Organizației Județene de Tineret a Partidului Social Democrat Satu Mare, avocatul Ciprian Ardelean în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 23 iulie, la sediul USL Satu Mare.

”Cred că sunt în asentimentul zecilor de mii de tineri din întreg județul Satu Mare când spun că m-am săturat să fiu mințit de președintele țării mele, sau când spun că m-am săturat ca tinerii să fie încurajați de acesta să plece din țară, iar cei care rămân totuși, să fie umiliți prin lipsa locurilor de muncă și promovarea mediocrității profesionale așa cum din păcate ne-au obișnuit Băsescu și PD-L”, a declarat Ardelean.

În continuare liderul tinerilor social-democrați Satu Mare a enumerat câteva dintre afirmațiile președintelui suspendat Traian Băsescu care în opinia sa ”nu sunt decât minciuni. Spre exemplu, Traian Băsescu a mințit atunci când a spus că nu se pune problema tăierii pensiilor sau salariilor. A mințit cu privire la destinația banilor împrumutați de la FMI, care până la urmă au fost destinați a acoperii găurile guvernării Boc. A mințit atunci când a anunțat că pleacă în 5 minute dacă este suspendat. A mințit nerecunoscând faptul că este cercetat în mai multe dosare penale, cum ar fi dosarul prin care și-a dat singur o casă în București, în vreme ce era primarul capitalei. Însă vreau să vă aduc în atenție și două alte minciuni mai recente. A mințit-o pe Angela Merkel că procedura suspendării nu este prevăzută în Constituție dar a mințit și atunci când a spus că este interzisă utilizarea ordonanțelor de urgență în domeniul electoral, uitând probabil că pe data de 27 noiembrie 2011 a trimis Parlamentului să reexamineze o lege de respingere a OUG 103/2009, care modifica Legea referendumului”, spune Ciprian Ardelean.

8 Comentarii la "”Nu mai vrem ca și generația noastră să fie una de sacrificiu”"

    Leave a Reply to Marin

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.