Deşi va fi gata în 15 iulie ştrandul se va deschide la începutul lunii august


 

Cu toate că mai este mult de lucru directorul firmei Beny Alex care a contractat lucrările la Ştrandul din Satu Mare, Radu Hosu, este încredinţat că termenul de executare a lucrărilor prevăzut în contract, 15 iulie, va fi respectat cu rigurozitate.

Cu toate acestea publicul sătmărean va avea acces la bazine doar la începutul lunii august având în vedere faptul că “este nevoie de efectuarea unor probe tehnologice. În data de 15 iulie vom preda cele şapte bazine care însumează o suprafaţă de 3.000 mp de luciu de apă, cele 1.000 mp de spaţii comerciale construite, cele 3.000 mp de terase şi două vestiare cu o capacitate totală de 900 de locuri. În orice caz la bazine nu mai avem mult de lucru. Acuma se lucrează la scările de acces în bazine după care urmează probele tehnologice care vor ţine aproximativ două săptămâni. De asemenea ne-am angajat şi la amenajarea aleilor ştrandului. Iniţial ne-am gândit ca ştrandul să fie dechis în 29 iulie, însă atunci este referendumul astfel că publicul va avea acces începând din primul weekend din luna august”, a declarat Hosu.

Vă reamintim că lucrările au fost începute în vara lui 2009 însă din cauza unor probleme juridice în ceea ce priveşte terenurile, finalizarea primei etape a fost amânată cu un an. “Investiţia cuprinde şi un hotel. Până în prezent valoare lucrărilor se ridică la suma de 7 milioane euro iar la finalizarea întregului proiect investiţia va ajunge la aproximativ 11 milioane euro”, a declarat Radu Hosu.

8 Comentarii la "Deşi va fi gata în 15 iulie ştrandul se va deschide la începutul lunii august"

    Leave a Reply to Adela

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.