PDL Satu Mare merge pe mâna lui Vasile Blaga la Convenţia Naţională din 30 iunie

Convenția Națională Extraordinară a PD-L va avea loc pe 30 iunie. Atunci se va alege noua conducere a partidului, președintele respectiv membrii Biroului Permanent Național (BPN).

Potrivit președintelui Organizației Județene a PD-L Satu Mare, deputatul Ioan Holdiș, la Convenția Națională Extraordinară filiala sătmăreană a partidului va fi reprezentată de 25-30 de delegați ”numărul acestora urmând să fie decis de membri Biroului Permanent Județean”.

Întrebat în legătură cu numele candidatului pentru funcția de președinte al formațiunii politice pe care delegații PD-L Satu Mare îl vor susține în cadrul convenției, Holdiș spune că ”la această oră se știe doar de candidatura domnului Vasile Blaga însă și numele celorlalți candidați se vor cunoaște cu certitudine până mâine (20 iunie). E prematur să precizez numele celui pe care îl vom susține. Vom decide în BPJ însă trebuie să vedem care dintre candidați poate să facă cel mai mult pentru organizația noastră. Dar trebuie să vă spun un lucru: Vasile Blaga este pe jumătate sătmărean și inima ne trage întotdeauna spre ai noștri”.

Să fie asta o aluzie la numele celui pe care democrat-liberalii sătmăreni îl vor susține în bătălia internă din 30 iunie? Tot cei posibil mai ales că Holdiș a ținut să mai adauge ”luați-o dacă vreți, ca o aluzie”.

6 Comentarii la "PDL Satu Mare merge pe mâna lui Vasile Blaga la Convenţia Naţională din 30 iunie"

    Leave a Reply to anton

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.