Crește valul de nemulțumiri în cadrul PD-L Satu Mare. Președintele filialei municipale Satu Mare a formațiunii politice, Nicolae Șuta(foto stânga), și-a depus demisia din funcția de președinte, motivându-și gestul prin rezultatele slabe obținute la alegerile locale.
Fostul candidat al PD-L Satu Mare pentru fotoliul de edil-șef al municipiului, reședință de județ și-a anunțat decizia astăzi, 18 iunie, la finalul ședinței Biroului Politic Permanent al PD-L Satu Mare. ”Am ales să demisionez din funcția de președinte pentru că nu am reușit să ating țintele pe care mi le-am propus la alegerile locale din 10 iunie. Spre exemplu, una dintre obiective era câștigarea a patru mandate de consilieri locali, deci egalarea rezultatului de la alegerile din 2008. Însă nu am reușit să obținem decât două mandate. Dacă nu reușești să-ți îndeplinești obiectivele consider că e normal să demisionezi”, a declarat Nicolae Șuta.
În ceea ce privește viitorul său politic, Șuta a declarat că este încă prematur să se vorbească despre o nouă candidatură a sa pentru vreo funcție în partid, însă nu și-a propus să plece din organizației.
7 Comentarii la "Nicolae Șuta și-a depus demisia din funcția de președinte al organizației municipale a PD-L Satu Mare"