Ţinutul Ţării Oaşului este menţionat în scrierile cronicarului moldovean Grigore Ureche (1590-1647)? Este vorba despre lucrarea „Letopiseţulu ţării Moldovei, de cînd s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă pănă la Aron vodă” (Letopiseţul Ţării Moldovei). Istoriografii susţin că Grigore Ureche şi-ar fi scris cronica pe la sfârşitul vieţii între anii 1642-1647, spunând că scrie acest letopiseţ „ca sî nu se înece … anii cei trecuţi”.

Cronicarul aminteşte despre Ţara Aoaşului (Ţara Oaşului) trecându-l în rândul „ţărilor mai mici” precum: Maramoreşul, Ţara Leşască, Ţara Săcuiască, Ţara Bîrsei, Ţara Oltului şi Ţara Haţagului (după ortografia autorului), situate „pre la marginea Ardealului”. Ţara Oaşului apare amintit în capitolul „Pentru Ţara Ungurească de jos şi Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape şi cum au avut şi ei crăie mare ca şi léşii” (Grigore Ureche „Letopiseţul Ţărîi Moldovei”, ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P.P. Panaitescu, Ediţia a II-a, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958, pagina 133).

Iată rândurile în care am găsit menţionarea Ţării Oaşului:
„Ţara Ardealului nu ieste numai o ţară însăş, ci Ardealul să chiamă mijlocul ţării, care multe coprinde în toate părţile, în carea stă şi scaunul crăiei. Iară pre la marginea ei sîntu alte ţări mai mici, carile toate din dînsa se ţin şi suptu ascultarea ei sîntu: întăi cumu-i Maramoreşul, dinspre Ţara Leşască şi Ţara Săcuiască dinspre Moldova şi Ţara Oltului dinspre Ţara Muntenească şi Ţara Bîrsei, Ţara/Haţagului, Ţara Aoaşului şi sîntu şi alte horde multe, carile toate ascultă de Crăiia Ungurească şi să ţinu de Ardeal” (idem).

Letopiseţul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) până la a doua domnie a lui Aron-vodă. Versiunea originară a lucrării a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut foarte de timpuriu, iar copiile ulterioare se bazează în principal pe versiunea lui Simion Dascălul. În decursul secolelor, copişti precum Axinte Uricariul şi Misail Călugărul au adăugat şi alte pasaje lucrării iniţiale. La baza „Letopiseţului …” au stat manualele slavone de curte, Cronica Poloniei a lui Joachim Bielski şi o cosmografie latină.

Grigore Ureche a fost fiul lui Nestor (după unii Nistor) Ureche, boier care a deţinut mai multe funcţii la sfârşitul veacului al XVI-lea. Cronicarul de mai târziu şi-a făcut studiile la Lemberg, la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, unde a studiat: istoria, geografia, latina, greaca, retorica şi poetica. Reîntors în ţară (Moldova) a devenit la început logofăt iar apoi spătar, iar în anul 1642 a ajuns mare vornic. A murit în anul 1647 în satul Goeşti şi a fost înmormântat într-o criptă de la Mănăstirea Bistriţa din Moldova.