Primarul Iuliu Ilyes solicită sprijinul ministrului Ovidiu Silaghi pentru realizarea centurii de ocolire


Prin intermediul unei informări din data de 11 mai a.c., Iuliu Ilyes, primarul municipiului Satu Mare, solicită ministrului Transportului şi Infrastructurii – Ovidiu Silaghi, analizarea posibilităţilor privind includerea investiţiei “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare” în planul de investiţii pe anul 2013 al Companiei Naţionale a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România în scopul reactualizării Indicatorilor Tehnico-Economici ai Studiului de Fezabilitate, precum şi elaborarea documentaţiilor pentru expropriere şi a Proiectului Tehnic la proiectul nr.6088-SF-D-2006.

Cu prilejul unei conferinţe de presă organizate miercuri, 16 mai, edilul şef Ilyes a precizat că informarea menţionată i-a fost înmânată personal ministrului Ovidiu Silaghi, duminică, 13 mai a.c., după festivitatea de instalare a noului prefect Eugeniu Avram. Iuliu Ilyes a precizat că, aşa cum se menţionează în informarea adresată ministrului Ovidiu Silaghi, găsirea soluţiilor optime pentru obiectivul privind şoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare este necesară întrucât traficul de tranzit turistic şi de marfă spre punctele de frontieră cu Ungaria şi Ucraina cauzează probleme deosebit de grave traficului din municipiu. Cu menţiunea că, în anul 2006, iniţiativele privind realizarea unei centuri de ocolire a municipiului Satu Mare au fost concretizate cu realizarea unui Studiu de Fezabilitate. De asemenea, realizarea unei centuri de ocolire a municipiului Satu Mare este importantă şi prin prisma regândirii priorităţii unei alte investiţii importante şi de mare valoare, cel de-al treilea pod peste Someş.

Primarul Iuliu Ilyes a subliniat faptul că, în anul 2006, la comanda Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, proiectantul general Search Corporation SA a realizat docomentaţia Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare, în faza de Studiu de Fezabilitate, proiectul 6088-SF-D-2006, pe traseul prevăzut şi în PUG-ul municipiului Satu Mare, pe o lungime de 19,2 km. În paralel, Consiliul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş, a iniţiat proiectul Studiu de Traseu şi Studiu de Fezabilitate pentru Drumul Expres Nyregyhaza-Ungaria – Satu Mare – Baia Mare, pe un traseu de 65 km, în valoare de 278,5 milioane euro, care a preluat şi proiectul drumului de ocolire al municipiului Satu Mare, Indicatorii Tehnico-Economici ai acestei investiţii fiind aprobaţi prin HG nr.237 din 5 martie 2008, publicată în MO nr.191 din 12 martie 2008. Însă, acest proiect nu are asigurată finanţarea, fiind incertă iniţierea lui în actuala situaţie de criză. În acest context, autorităţile publice locale şi judeţene Satu Mare au considerat oportună desprinderea proiectului variantei de ocolire a municipiului din proiectul Drumului Expres Baia Mare- Nyregyhaza şi revenirea la Studiul de Fezabilitate iniţial. Demararea acestui proiect ar necesita, în prima etapă, actualizarea Indicatorilor Tehnico-Economici şi aprobarea acestora în şedinţă de Guvern, precum şi începerea elaborării Proiectului Tehnic şi a documentaţiilor de expropriere.

3 Comentarii la "Primarul Iuliu Ilyes solicită sprijinul ministrului Ovidiu Silaghi pentru realizarea centurii de ocolire"

    Leave a Reply to Mares Stefan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.