Distracţie de Zilele Tinereţii, în Centrul Nou al Sătmarului

Uniunea Social Liberală Satu Mare a venit cu o iniţiativă inedită pentru oraşul şi judeţul nostru oferindu-le sătmărenilor un maraton de spectacole organizate sub egida “Zilelor Tinereţii”. Prin intermediul acestei manifestări organizatorii propun o suită de programe cultural-artistice precum: muzică, dans, prezentare de modă, momente vesele dar şi discotecă în aer liber.

La deschiderea festivă care a avut loc astăzi, 28 aprilie, la ora 16.00, pe scena din faţa Palatului Administrativ au urcat cei doi candidaţi la funcţia de primar al municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica şi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Pe scenă, alături de cei doi candidaţi au mai fost prezenţi şi amfitrionii celor două zile de sărbătoare: solista de muzică populară Lavinia Goste şi cei doi realizatori de emisiuni, Maria Moiş respectiv Victor Constantinovici.

Pentru a crea o atmosferă de voie bună organizatorii au invitat o serie de solişti şi formaţii de muzică populară, uşoară, folk dar şi pop-rock, care au evoluat rând pe rând în faţa spectatorilor. Apoi pentru a mai varia programul pe scena amplasată pe platoul din faţa Palatului Administrativ au urcat şi elevi de la Palatul Copiilor şi dansatorii de la Royal Dance Club. De asemenea, spectatorii au avut parte şi de momente de voie bună asigurate de realizatorul de emisiuni, Marius Chiş.

În mijlocul sătmărenilor au mai fost astăzi prezenţi: senatorul social-democrat, Valer Marian, deputatul PSD, Gheorghe Ciocan, deputatul PNL, Viorel Buda, vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Satu Mare, dr. Paula Mare, dar şi alţi membri marcanţi ai USL.

Sărbătoarea continuă duminică, 29 aprilie (mâine), de la ora 16.00. Vă redăm în continuare programul spectacolelor care vor putea fi vizionate pe scena din faţa Palatului Administrativ, în cursul zilei de mâine:

Duminică

Ora 16.00 – 16.20: Palatul Copiilor – muzică uşoară
Ora 16.20 – 16.45: Gaby’s Models – prezentare de modă
Ora 16.45 – 17.00: Marius Chiş – momente vesele
Ora 17.00 – 17.30: Angela Munteanu – muzică populară
Ora 17.30 – 18.00: Şcoala de Arte – muzică uşoară şi Royal Dance Club – dans de societate
Ora 18.00 – 18.30: Lavinia Goste – muzică populară
Ora 18.30 – 19.00: Maria Tripon – muzică populară
Ora 19.00 – 19.30: Nicolae Mureşan – muzică populară
Ora 19.30 – 21.00: Desperado – muzică pop-rock
Ora 21.00 – 24.00: DJ Fabio Da Lera & MC Alena.

Un Comentariu la "Distracţie de Zilele Tinereţii, în Centrul Nou al Sătmarului"

    Leave a Reply to victor

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.