Festivalul mămăligii, în luna iunie la Turţ


15 proiecte de hotărâre, plus punctul Diverse au fost incluse luni, 12 martie, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Satu Mare. Proiectele de hotărâre supuse dezbaterii au fost aprobate în unanimitate. Între acestea, cele mai importante au fost cu privire la utilizarea unor sume din fondul de rezervă prevăzut în bugetul judeţului, aprobarea acordului de parteneriat între judeţul Satu Mare, Centrul de Coordonare a Instituţiilor din judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg şi Agenţia de Dezvoltare Teritorială şi Gestionarea Mediului din acelaşi judeţ din Ungaria în vederea implementării proiectului „Tur gastronomic în judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg”, respectiv aprobarea proiectelor tehnice ale obiectivelor de investiţii privind închiderea depozitelor de deşeuri urbane din Carei şi Tăşnad.

Prin aprobarea proiectului de hotărâre privind utilizarea unor sume din fondul de rezervă al judeţului Satu Mare, unităţilor administrativ teritoriale le-a fost împărţită suma de 750.000 lei, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală, respectiv a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, pe anul 2012. În bugetul judeţului Satu Mare este prevăzut un fond de rezervă în cuantum de 2.485.000. Din această sumă, 750.000 lei au fost alocaţi susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, în timp ce 1.735.000 lei sunt destinaţi finanţării unor cheltuieli ale bugetului judeţului Satu Mare.

În ceea ce priveşte acordul de parteneriat între judeţele Satu Mare şi Szabolcs Szatmar Bereg în vederea implementării proiectului “Tur gastronomic în judeţele Satu Mare şi Szabolcs Szatmar Bereg”, este prevăzută organizarea, cel mai târziu în luna iunie a.c.,a Festivalului mămăligii. Acţiunea va fi organizată la Turţ, în judeţul Satu Mare, şi va avea loc după ce în toamna anului trecut, în cadrul aceluiaşi proiect transfrontalier, la Sosto în Ungaria s-a desfăşurat Festivalul culinar, cu participarea a şapte echipe din judeţul Satu Mare.

În prezent, în vederea organizării evenimentului, a fost lansată licitaţia, prevăzută pentru sfârşitul acestei luni, urmând ca, în funcţie de derularea acesteia, Festivalul mămăligii să aibă loc cel mai târziu în luna iunie.

Un Comentariu la "Festivalul mămăligii, în luna iunie la Turţ"

    Leave a Reply to maria

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.