Drumul spre Sătmărel, reparat până-n toamnă, cu plata în rate


Drumul spre Sătmărel va fi reabilitat integral până în toamna acestui an, iar costul lucrărilor, estimat la 5 milioane lei, va fi achitat eşalonat, într-o perioadă de 3-4 ani. Anunţul a fost făcut de primarul Iuliu Ilyes miercuri, 7 martie, cu prilejul unei conferinţe de presă, cu menţiunea că, până la începerea lucrărilor de reabilitare, gropile cele mai mari de pe traseul de 8 km al drumului, sunt astupate cu piatră spartă, operaţiune care a început zilele trecute.

După ce s-a reuşit includerea lucrărilor la drumul spre Sătmărel în secţiunea “Construirea a 10 mii de km de drumuri” a Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, iniţiat de Ministerul Dezvoltării Dezvoltării Regionale şi Turismului, vestea că programul nu se va derula prea curând sau va deveni istorie, a dat peste cap planurile autorităţilor sătmărene. Potrivit primarului Iuliu Ilyes, deoarece drumul spre Sătmărel constituie o adevărată povară pentru Primărie, iar starea acestuia a generat numeroase proteste din partea localnicilor, a fost necesară găsirea unei soluţii rapide care să nu implice cheltuieli ce depăşesc bugetul local. În condiţiile în care, pentru efectuarea lucrărilor conform proiectului tehnico-economic întocmit, ar fi nevoie de 20 milioane lei, bani de care Primăria nu dispune.

Astfel că, soluţia adoptată a constat în încheierea unui contract cu SC Tehnic Asist SRL, care va efectua lucrările cu plata în rate eşalonate pe o durată de 3-4 ani şi la un cost mult mai mic, respectiv 5 milioane lei. Edilul şef a menţionat că tehnologia specială care va fi folosită va asigura durabilitatea lucrărilor.

În cursul zilei de joi, 8 martie, conducerea Primăriei şi reprezentanţii SC Tehnic Asist SRL vor definitiva condiţiile contractului, după care, lucrările vor începe în cel mult două săptămâni. Finalizarea acestora este prevăzută şi dată ca sigură pentru începutul lunii septembrie cel târziu.

Un Comentariu la "Drumul spre Sătmărel, reparat până-n toamnă, cu plata în rate"

    Leave a Reply to satmarel

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.