Conducerea Tribunalului Satu Mare “supărată” pe Mariana Popa şi Ioan Ulici

Conducerea Tribunalului Satu Mare consideră că ieșirea Marianei Popa și a lui Ioan Ulici pe o altă ușă decât cel destinat publicului aduce atingere imaginii justiției și, mai mult decât atât, pune sub semnul întrebării imparțialitatea acesteia.

Pentru a vă reaminti despre ce este vorba trebuie spus că, în urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul dosarului în care sunt inculpați Mariana Popa, Ioan Ulici și Vasile Ștrango, primi doi, care au fost prezenți ieri (17 ianuarie) la termenul stabilit de instanță au părăsit sala de ședință pe ușa destinată judecătorilor, pentru a evita să de-a ochii cu reprezentanții presei. În urma acestui fapt conducerea Tribunalului Satu Mare face următoarele precizări, în cadrul unei informări de presă, semnată de președintele instituției, judecătorul dr. Rodica Grosoș-Maxim.

„Referitor la situaţia semnalată de reprezentanţii mass media, ce ar fi avut loc la data de 17 ianuarie 2012 la Tribunalul Satu Mare, în sala 54, după finalizarea dezbaterilor în cauza privind pe inculpaţii Popa, Ulici şi Ştrango cu privire la părăsirea sălii de judecată de către inculpaţii din această cauză împreună cu apărătorii acestora pe o altă cale de acces decât cea destinată în mod obişnuit publicului, vă comunicăm următoarele:

În urma verificărilor efectuate de către conducerea instanței cu privire la derularea acestor evenimente putem confirma realitatea acestora, în sensul că: după finalizarea dezbaterilor în această cauză și suspendarea ședinței de judecată, președintele completului a părăsit sala de ședință, după care grefierul a asigurat pe interior această cale de acces, a luat dosarele și a părăsit sala de judecată, pe ușa destinată publicului, solicitând jandarmului aflat în proximitatea acesteia să evacueze sala.

În momentul imediat următor, în care jandarmul a intrat în sala de judecată, a observat cum inculpații Popa și Ulici, conduși de apărătorii acestora av. Aldea I. av. Șuta D. și av. Ștefan C. au părăsit sala de judecată pe calea de acces ce nu era destinată acestora, fără a cere acordul personalului instanței.

La ieșirea acestora în holul principal al Tribunalului Satu Mare au fost surprinși de către reprezentanții mass media prezenți la ședința de judecată și care așteptau ieșirea inculpaților pe ușa principală a sălii de judecată.

Întrebat fiind de conducerea instanței care e motivul pentru care a procedat în această manieră, de natura a aduce atingere imaginii justiției și a crea suspiciuni cu privire la imparțialitatea acesteia, apărătorul unuia dintre inculpați a afirmat că singurul scop a fost acela de a evita presa”.

2 Comentarii la "Conducerea Tribunalului Satu Mare “supărată” pe Mariana Popa şi Ioan Ulici"

    Leave a Reply to Impr

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.