80% dintre polițiștii locali sătmăreni ar putea fi disponibilizaţi


Proiectul de lege referitor la reorganizarea Poliției Locale a stârnit nemulțumiri și neliniști în rândul polițiștilor locali sătmăreni. Dacă legea va fi promulgată, 80% din cele 109 agenți care activează în prezent în cadrul Poliției Locale Satu Mare ar urma să fie disponibilizați. În cadrul unei conferințe de presă organizate joi, 27 octombrie, directorul Poliției Locale Satu Mare a anunțat că noul Consiliu Director al Federației Naționale a Polițiștilor Locali (FNPL), ales în data de 22 octombrie a.c., la Brașov, a stabilit ca prime obiective organizarea de acțiuni cu privire la amendarea proiectului de lege, respectiv formularea de propuneri privind operarea de modificări pertinente. O primă activitate este prevăzută pentru intervalul 10-11 noiembrie, când o delegație a FNPL va participa la Ploiești, ședința Asociației Municipiilor din România, unde își va spune punctul de vedere.
Deși în actul normativ care a fost deja aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în luna septembrie a.c., se menționează că între Poliția Română și Poliția Locală există raporturi de colaborare și cooperare, același proiect prevede ca Poliția Română, prin structurile specializate, este cea care coordonează activitățile desfășurate de către Poliția Locală în domeniile menținerii ordinii și liniștii publice și circulației rutiere. Totodată, administrația publică locală, respectiv Primăria, ar urma să aibă ca atribuții pe linie de poliție locală doar obligația de-a asigura fonduri și resurse umane, urmând ca inclusiv atributul controlului în propria instituție să fie preluat de Poliția Română.

Florian Găzdac a arătat că proiectul de lege aflat în dezbatere publică prevede ca poliţiştii de la ordine publică şi circulaţie să fie funcţionari publici cu statut special, poliţiştii locali sătmăreni având în prezent statutul de funcţionari publici cu funcţii specifice. Cu alte cuvinte, vor putea fi poliţişti doar cei care au absolvit şcolile de specialitate, sau sunt angajaţi ai MAI, chiar dacă poliţiştii locali au urmat cursuri de perfecţionare.
“80% din personalul actual va trebui disponibilizat. Astfel că, din cei 109 poliţişti locali vor putea să rămână doar 22. Există deja o tentă de disperare în rândul agenților, iar unii dintre aceștia sunt pe punctul de-ași căuta alte locuri de muncă” – a declarat Florian Găzdac.

4 Comentarii la "80% dintre polițiștii locali sătmăreni ar putea fi disponibilizaţi"

    Leave a Reply to Matei

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.