Orchestră de nota 10, sonorizare de 2,50 (foto+video)


Mii de spectatori veniți să asiste la concertul Orchestrei Simfonice de Lăutari din Budapesta – Budapest Gypsy Symphony Orchestra – sau Szaztagú Ciganyzenekar (orchestra cu o sută de capete, în ungureşte) au umplut până la refuz Piața “25 Octombrie” din Satu Mare în seara zilei de vineri, 26 august. Inclus în programul manifestărilor organizate cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Culturale Maghiare Partium, concertul, deși a fost susținut de mai puțin de jumătate din cei 100 de membri ai orchestrei, ar fi putut fi clasificat fără ezitări în categoria excelent dacă sonorizarea ar avut calitatea a cel puțin un sfert din valoarea și renumele protagoniștilor. Iar sătmărenii, veniți cu miile, ar fi plecat încântați și mulțumiți că au avut ocazia să urmărească gratuit un spectacol pentru care în alte țări ale Europei prețul biletului ajunge și la 70 euro. Din păcate, din cauza lipsei de profesionalism, flăcăii care au asigurat sonorizarea și-au cam bătut joc de ceea ce le-ar fi putut aduce și lor puțină credibilitate. Dar n-a fost așa, astfel că s-au putut considera norocoși doar spectatorii din fața scenei și cei din sectorul de mijloc al platoului.

Înaintea concertului, staff-ul orchestrei s-a întâlnit cu ziariștii sătmăreni într-o conferință de presă organizată la restaurantul Astoria. La întâlnirea cu ziariștii au fost prezenți Horvath Jeno – sătmărean, membru al orchestrei, stabilit din 1990 în străinătate, Papp Peter – impresarul din România al evenimentelor organizate de Budapest Gypsy Symphony Orchestra – și Fatyol Tivadar, directorul Postului de Televiziune NOTA TV din Budapesta.

Concertul de la Satu Mare este al treilea organizat în acest an în România, după Târgu Mureș și Cluj Napoca, dar pe viitor ne propunem să organizăm astfel de evenimente în cât mai multe orașe din țară – a declarat în limba română Horvath Jeno. Acesta a mai spus că la Satu Mare au venit doar circa 40 din cei 100 de componenți ai orchestrei. Cel mai tânăr membru al Budapest Gypsy Symphony Orchestra are 26 ani, iar cel mai în vârstă – 76 ani. Deși în concerte repertoriul este interpretat fără excepție fără partituri, repetițiile zilnice au loc cu partitura în față. De altfel, deși doar cel mult 11 lăutari au studii superioare de muzică, restul, pe lângă talentul nativ, au urmat o școală de muzică. Deși reprezintă marea majoritate, în componența orchestrei se regăsesc nu doar țigani unguri, ci și instrumentiști din Rusia și Slovacia.

Considerată unică, Budapest Gypsy Symphony Orchestra este cea mai mare orchestră de ţigani din lume şi a luat naştere, spontan, în anul 1985, la moartea lui Sándor Járóka, cel mai faimos “primaş” (prim solist ţigan) al acelor vremuri. Toţi muzicienii ţigani unguri de referinţă au venit la înmormântarea lui cu instrumentele, iar după ceremonie au început să cânte. Aşa a apărut una dintre cele mai celebre orchestre ale lumii, care are în rândurile ei pe unul dintre cei mai talentaţi ţambalişti – Oszkar Okros.

Orchestra celor o sută de viori, cum mai este cunoscută, este formată, de fapt, din 60 de viori, nouă viole, șase violoncele, zece contrabasuri, nouă clarinete şi șase ţambale, şi a fost prezentă pe cele mai mari scene ale lumii. Cu toate acestea, Horvath Jeno a afirmat în conferința de presă de la Satu Mare că, pe lângă Frața și Monaco, unde au loc cele mai multe concerte, succesul cel mai mare a fost înregistrat la Sala Palatului din București, unde spectatorii au aplaudat minute în șir în picioare. Ţiganii muzicieni din Budapest Gypsy Symphony Orchestra au înregistrate peste 20 de discuri şi cinci dvd-uri, şi au primit până în prezent cinci discuri de aur și patru de platină.

Așa cum au demonstrat și la Satu Mare, repertoriul acestora include atât muzică tradiţională cât şi clasică. Totodată, așa cum se întâmplă cu prilejul fiecărui concert, artiștii celui mai mare taraf simfonic țigănesc din lume au realizat și la Satu Mare un veritabil dialog al instrumentelor. Iar dintre piesele interpretate – fără partitură! – nu au lipsit Balada lui Ciprian Porumbescu și Ciocârlia.

httpv://www.youtube.com/watch?v=0lgFi8Tg4n4
httpv://www.youtube.com/watch?v=gwHozB_DwWw

3 Comentarii la "Orchestră de nota 10, sonorizare de 2,50 (foto+video)"

    Leave a Reply to Babi

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.