Cinci lei, preţul vieţii pentru cine nu-i vip

Nici n-apucarăm bine să-i măgulin cu levierul pe taximetrişti, că un semnal de-a dreptul oribil ne-a venit dinspre draivării ai căror patroni îşi dau maşinile pe mâna oricărui neisprăvit, bani să iasă! Primo tempo (fapt întâmplat cu o săptămână în urmă, de Paşti): un client a făcut o comandă al cărei target era cartierul “14 Mai”. Ajuns aproape de destinaţie, când a coborât din taximetru omul i-a spus draivărului că nu are cei 5 lei necesari să achite călătoria. Reacţia taximetristului, demnă de un vip veritabil, a fost stupefiantă: în loc să rezolve problema în mod paşnic, i-a trântit omului o palmă puternică peste faţă! Omul s-a dezechilibrat, iar în cădere s-a lovit atât de tare cu capul de carosabil că a intrat în comă instantaneu, aşa cum au constatat cei de pe ambulanţa chemată la faţa locului. Cu precizarea că iniţiativa de-a apela Ambulanţă i-a aparţinut unui taximetrist de-ala cu cravată şi cămaşă albastră, nicidecum vipului agresor, prea ocupat cu o convorbire particulară la telefonul mobil. Victima a fost transportată direct la Baia Mare, la Neurochirurgie. Secondo tempo: la exact o săptămână de la incident, omul a decedat!
Prima întrebare care se impune: pentru 5 lei merita luată viaţa unui om, chiar dacă a greşit? Întrebarea a doua: Poliţia a aflat, ca din întâmplare, of course, ce s-a întâmplat sau se face că plouă, ca de, şeful vipilor e şi el vip, nu-i aşa, şi se laudă că are pile cât China? Întrebarea numărul trei: chiar nu ţine nimeni cont de isprăvile taximetriştilor vipi, angajaţi la negru pe bandă rulantă, fără să cunoască bine cel puţin drumul spre propriul domiciliu, d-apoi adresele indicate de clienţi? Putoarea din maşini, husele care arată ca şi cum tocmai au fătat mâţele pe ele, mirosul de transpiraţie al draivărilor, nesimţirea acestora şi un lung şir de etc. sunt doar mizilicuri.

2 Comentarii la "Cinci lei, preţul vieţii pentru cine nu-i vip"

    Leave a Reply to Adrian SM

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.