Continuă lucrările de reparaţii la străzile din cartiere


În zona de SUD a municipiului Satu Mare au fost deja finalizate unele dintre lucrările de reparaţii a carosabilului, iar altele vor continua, având termen de finalizare până la sfârşitul lunii aprilie, respectiv lunile mai-iunie. Potrivit datelor prezentate săptămâna trecută de primarul Iuliu Ilyes, în cartierul Carpaţi I a fost finalizată reasfaltarea şi bordurarea aleii Clăbucet, iar trotuarele şi parcările aferente acestei alei au termen de finalizare începutul lunii mai. În cartierul Micro 16, au fost terminate reasfaltarea şi bordurarea străzilor Aurora, Astronauţilor, Rozmarin şi Crizantemei, iar până la 1 mai este prevăzută amenajarea de parcări pe străpzile aferente străzii Aurora, respectiv Iasomiei.

Pentru lunile mai-iunie, în cartierul Micro 16 este planificată sistematizarea şi reabilitarea unor parcări, zone verzi şi puncte de colectare selectivă a deşeurilor în spaţiul delimitat de aleea Universului – aleea Aurora -strada Astronauţilor – bulevardul Muncii (Grădiniţa „Voinicelul”), unde vor fi demolate 60 de garaje construite ilegal, în locul acestora urmând a fi amenajate 117 locuri de parcare, precum şi două puncte de colectare selectivă a deşeurilor. Alte lucrări prevăzute sunt sistematizarea şi reabilitarea unor parcări, zone verzi şi puncte de colectare selectivă a deşeurilor în spaţiul delimitat de străzile Măcieşului, Zenit şi Crizantemei (Liceul Industrial nr. 7), unde vor fi demolate 20 de garaje contruite ilegal pe domeniul public, în locul cărora vor fi amenajate 100 locuri de parcare. Tot aici vor fi amenajate două puncte de colectare selectivă a deşeurilor, fiind prevăzută şi asfaltarea curţii Liceului Indusrial nr. 7. Sunt prevăzute, de asemenea, reasfaltarea şi bordurare străzilor Zenit, Măcieşului, Narcisei, precum şi asfaltarea parcării dintre bulevardele Muncii şi Sănătăţii, respectiv realizarea extinderii iluminatului public în patru parcări. Totodată, pentru lunile mai-iunie, în cartierul Micro 15 sunt planificate reasfaltarea aleeilor şi a parcărilor din spatele blocurilor de pe drumul Careilui şi Spitalului Judeţean.

În zona de NORD a municipiului sunt prevăzute reasfaltarea străzilor Wolfenbüttel, Vasile Conta şi Paris – porţiunea de lângă piaţa de alimente, amenajarea unei parcări cu 20 de locuri lângă piaţa de alimente, precum şi reasfaltarea străzii Trandafirilor.

4 Comentarii la "Continuă lucrările de reparaţii la străzile din cartiere"

    Leave a Reply to lolypop

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.