Turnul Pompierilor se redeschide peste o lună

Cei care vor să urce în Turnul Pompierilor mai au de aşteptat o lună de zile până să contemple oraşul de la înălţime. Purtătorul de cuvânt a Muzeului Judeţean Satu Mare, muzeograful Brăduţ Popdan spune că “încă e frig şi nu putem deschide. Acolo trebuie să stea două persoane. Un paznic sus în turn iar celălalt la intrarea de jos. Vremea încă nu ne lasă. Dar pe undeva pe la sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai vom redeschide turnul pentru vizitatori”. Nici orarul de vizită nu este încă bătut în cuie. Potrivit muzeografului sătmărean anul trecut Turnul Pompierilor putea fi vizitat de marţi până vineri între orele 11.00 şi 19.00, sâmbătă era deschis publicului în intervalul orar 12.00-16.00, iar duminică între orele 11.00 şi 19.00. “Încă nu ne-am gândit la orarul din acest an, dar în linii mari va fi acelaşi ca şi anul trecut”, a precizat Brăduţ Popdan.

Un Comentariu la "Turnul Pompierilor se redeschide peste o lună"

    Leave a Reply to Teo

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.