Şi preoţii se mai împrumută

Criza economică se pare că a lovit şi în angajaţii Bisericii deoarece tot mai mulţi se înscriu ca membri la Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Până în prezent CAR-ul Episcopiei numără nu mai puţin de 674 de membri.

“Nu este nimic ieşit din comun. Astfel de instituţii funcţionează şi în alte Episcopii nu doar la noi. Este o modalitate de a ne ajuta între noi. Totul este legal. Casa de Ajutor Reciporoc al Episcopiei are ca membri doar slujitori ai bisericii, clericali şi neclericali. Una dintre condiţii este ca persoana respectivă să fie angajatul Bisericii. În judeţul Satu Mare sunt cuprinşi toţi preoţii care slujesc la parohii şi pe lângă aceştia mai sunt membri şi unii dintre cântăreţii bisericeşti. Prin CAR se urmăreşte ajutorarea celor aflaţi la nevoi. Şi la urma urmei este mult mai avantajos decât să mergi la o bancă. Este un lucru cât se poate de bun”, explică Protopopul Ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan.
Cele trei Protopopiate din judeţul nostru: Satu Mare, Carei şi Oaş numără 195 de clerici, ceea ce arată că o treime din membri CAR a Episcopiei sunt din judeţul Satu Mare.

Cotizaţia este de cel puţin 10 lei pe lună

Potrivit evidenţelor Sectorului administrativ a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului bisericile, mănăstirile şi schiturile aflate în cele două judeţe numără numai puţin de 1.359 de angajaţi. Făcând un simplu calcul reiese că jumătate dintre aceştia sunt membri CAR. Consiliul de administraţie a instituţiei a stabilit şi câteva condiţii pentru cei care doresc să devină membri CAR. Una dintre prevederile cele mai importante se referă la faptul ca persoana respectivă să fie angajată într-unul din unităţile bisericeşi de pe raza episcopiei. Pe urmă trebuie să depună o cerere la Episcopie şi o copie după actul de identitate. Dacă cererea a fost aprobată atunci are de plătit o cotizaţie de cel puţin 10 lei pe lună, iar după cinci ani acesta poate solicita un împrumut a cărei sumă nu poate să depăşească valoarea a cinci salarii nete. Suma împrumutată trebuie restituită în maximum zece luni iar dobânda este de 10%.

3.000 de lei în caz de deces

Din moment ce băncile acordă împrumuturi în condiţii destul de severe pentru mulţi angajaţi ai Bisericii, CAR-ul este cât se poate de binevenit. “Condiţiile sunt destul de avatajoase şi nu văd nimic ciudat în acest demers. Cei care plătesc lunar cotizaţia au dreptul la un împrumut. Mai mult decât atât, în caz de deces, CAR-ul plăteşte 3.000 de lei ca ajutor de deces. Este una dintre hotărârile consiliului de administraţie a CAR a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Se întâmplă să ai probleme. Să ai nevoie de bani, în asemenea condiţii CAR-ul este binevenit”, explică unul dintre preoţii sătmăreni.

4 Comentarii la "Şi preoţii se mai împrumută"

    Leave a Reply to matei

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.