Prima clinică privată de recuperare motorie din judeţul Satu Mare


Din iniţiativă privată, o clinică de recuperare motorie, un complex rezidenţial de vile de lux şi un centru de întruniri şi conferinţe vor fi construite în zona pădurii Noroieni. Planul Urbanistic Zonal al obiectivelor a fost supus miercuri dezbaterii publice, iar după aprobarea acestuia de către consilierii municipali sătmăreni vor fi iniţiate celelalte demersuri necesare în vederea realizării propriu-zise. Finalizarea lucrărilor la clinica de recuperare motorie, prima de acest fel din judeţul Satu Mare, este prevăzută peste aproximativ doi ani, iar la cele pentru întreg obiectivul peste cel mult patru ani. Clinica de recuperare, complexul rezidenţial de vile de lux şi centrul de conferinţe vor fi construite pe un teren în suprafaţă totală de aproximativ patru hectare, iar cei care au iniţiat realizarea obiectivelor sunt medicul ortoped Virgil Aniţaş şi inginerul Cornel Mihai.

Clinică de recuperare cu 30 de paturi

Potrivit celor declarate de medicul Virgil Aniţaş, clinica de recuperare va avea o suprafaţă de circa 900 mp, iar fiecare dintre camere va fi prevăzută cu două paturi şi grup sanitar propriu, plus celelalte dotări necesare asigurării unui confort hotelier modern pentru 14 zile, perioada maximă de staţionare a pacienţilor. Clinica va mai fi prevăzută cu săli de tratamente, cabinete medicale şi bucătărie. Investiţia va fi realizată parţial din fonduri europene, respectiv 200.000 euro. În privinţa costurilor care vor trebui asigurate de către pacienţi, Virgil Aniţaş a afirmat că se doreşte ca acestea să fie cât mai accesibile, în condiţiile în care se urmăreşte încheierea unui contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Vile de lux exclusiv din materiale de construcţie naturale

Referindu-se la complexul de vile rezidenţiale, inginerul Cornel Mihai a precizat că se are în vedere construirea a 40 asemenea imobile. Cu menţiunea expresă că, indiferent că acestea vor fi construite de către iniţiatorii proiectului, sau de către constructorii angajaţi de viitorii proprietari, vor trebui să respecte cu stricteţe cele prevăzute în Planul Urbanistic Zonal supus miercuri dezbaterii publice. Fiecare vilă va avea o suprafaţă de 120 mp şi va avea parter şi etaj, iar una dintre condiţiile impuse se referă la respectarea aceluiaşi limbaj arhitectural, prin folosirea exclusivă a materialelor de construcţie naturale precum lemnul şi piatra.

2 Comentarii la "Prima clinică privată de recuperare motorie din judeţul Satu Mare"

    Leave a Reply to Adriana Chiș

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.