Prefectura Satu Mare şi-a lansat azi noul site

Un lung şir de cifre, procente şi statistici însoţite de plictiseli, şuşoteli dar şi zâmbete la auzul unor “realizări”, în Sala Mică de şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare. Este vorba de şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, unde s-au întâlnit o parte din directorii instituţiilor deconcentrate din judeţ, cu prefectul Radu Giurcă şi subprefectul Pataki Csaba.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, au fost două puncte. În prima parte a întâlnirii subprefectul judeţului Satu Mare a prezentat auditoriului, principalele realizări pe anul trecut, grupate pe capitole, după care au urmat planurile pe anul în curs. Spicuind din reuşitele anului 2010, merită amintit scăderea abandonului şcolar cu 20% în comparaţie cu anul 2009.
Investiţiile în renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) dar şi în aparatură medicală la nivelul spitalelor din judeţ. Modernizarea tronsonului de cale ferată Satu Mare – Medieşu Aurit respectiv, demararea şi, în parte finalizarea lucrărilor de modernizare la drumurile din judeţ. Dacă sunt capitole în care lucrările înaintează destul de bine, sunt şi părţi care mai şchioapătă. Spre exemplu, demararea anul trecut, a lucrărilor de renovare la 27 de Cămine culturale din judeţ, dintre care doar trei au fost finalizate.

Ce se vrea în 2011?

În 2011 se are în vedere eficientizarea sistemului sanitar sătmărean prin modernizarea serviciilor spitaliceşti, dezvoltarea sistemului de urgenţă prespitalicească dar şi dezvoltarea Ambulatoriului de specialitate. În ceea ce priveşte tinerii, strategia pe anul în curs prevede construirea de locuinţe sociale pentru tineri. În domeniul administraţiei publice locale, Instituţia Prefectului are în vedere descentralizarea administrativă şi eficientizarea serviciilor oferite.

Nou site pentru prefectură

Ca o noutate, a fost reactualizat site-ul Prefecturii judeţului Satu Mare. “Pentru a fi mai precis, site-ul a fost refăcut în totalitate. Am adăugat şi link-uri noi. De exemplu, de pe prima pagină a site-ului, cei care doresc pot accesa pagina web a oricărui oraş sau comună din judeţ”, a precizat prefectul Radu Giurcă. Pe prima pagină a site-ului prefecturii: www.prefecturasatumare.ro se află şi salutul prefectului judeţului dar, cei interesaţi pot afla informaţii legate de serviciul de paşapoarte, permise şi înmatriculări dar şi informaţii despre conducerea Prefecturii. Ca o noutate a site-ului,este şi rubrica de “Petiţii online”, unde cetăţenii pot să-şi spună ofurile legate de problemele pe care le întâmpină. De asemenea, cei care doresc să cunoască agenda zilnică a prefectului judeţului Satu Mare, o pot face dând click pe rubrica “Săptămâna curentă”. Radu Giurcă a mai spus că sunt binevenite orice sugestii legate de îmbunătăţirea noului site.

4 Comentarii la "Prefectura Satu Mare şi-a lansat azi noul site"

    Leave a Reply to Dorel

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.