Ardudul, Dragffy şi Ştefan cel Mare

Am promis că vom reveni asupra istoriei Ardudului, pentru a arăta că locul nu e unul fără semnificaţie. Mai mult decât atât, lucrările de restaurare a cetăţii, ar merita mai multă atenţie din partea specialiştilor, deoarece istoria şi-a călăuzit paşii „cu multă bunăvoinţă” prin acele ţinuturi. Numele Cetăţii Ardudului a ajuns până departe în Moldova, la urechile lui Ştefan cel Mare. În ce fel şi chip? Vă propun să citiţi rândurile care urmează.

Vremuri învăluite de negura istoriei. Alianţe rămase uneori ascunse sau dacă nu, ţinute în mare taină de către cronicarii neamului, nasc şi astăzi, o serie de întrebări. Să fie vorba de vechi poveşti, înflorite de-a lungul veacurilor de gurile unor aventurieri? Nicidecum!

Neamul Drăgoşeştilor, veche familie boierească, avea pământuri atât în ţinurile Maramureşului cât şi în cel al Sătmarului. Potrivit unor documente îngălbenite de vreme, unul dintre descendenţii familiei Drag (Dragoş? sau Drágffy?), a avut moşii şi în zona Ardudului de astăzi. De altfel, Bartolomeu Drágffy este cel care, în veacul al XV-lea a pus temelia vechii cetăţi din Ardud, care apoi a ajuns, împreună cu pământurile pe care le deţinea, în mâinile familiei Károlyi.

Încuscrirea a doi domnitori

Însă vechile scrieri vorbesc şi despre un anumit grad de rudenie între acest Drágffy şi Ştefan cel Mare. Chiar dacă pare ciudat, domnul Moldovei a avut “interese” şi în acest colţ de ţară. Este uimitor să descoperi lucruri peste care cronicarii căutau să aştearnă vălul uitării. Ţinut secret sau, “uitat” de vechii cronicari, acest lucru a dus la întărirea relaţiilor politice dintre Moldova şi Transilvania. Şi nu doar atât. Potrivit obiceiurilor vremii, întărirea relaţiilor politice, economice şi diplomatice se făcea şi prin căsătorii. Astfel, fica voievodului Transilvaniei Bartolomeu Drágffy, a ajuns soţia lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare.

Ştefan cel Mare şi relaţiile diplomatice

Ne aflăm pe la sfârşitul veacului al XV-lea, chiar în anii în care Bartolomeu Drágffy se apucă de zidirea unei cetăţi cu patru turnuri, în Ardud. Iată că, în ciuda “neştiinţei” arheologilor braşoveni, stă consemnat că Cetatea Ardudului avea nu trei, ci patru turnuri! Fiind ales voievod al Transilvaniei, se preocupă de întărirea relaţiilor diplomatice cu ţările vecine. Una dintre metodele folosite de către familiile domneşti pentru a întării relaţiile de pace şi bună înţelegere cu ţările vecine, a fost căsătoria.

Pentru a face unele legături cât mai trainice, Ştefan cel Mare a căutat înrudirea cu marile case domneşti ale vremii. Prima sa soţiei, Evdochia, era sora cneazului Simion Olelkovici al Kievului. Şi-a căsătorit fica, pe Elena (sau Olena, după ortografia vremii) cu fiul lui Ivan al III-lea (1440-1505), marele cneaz al Moscovei, în 1483. Trăinicia acestei prietenii rezultă din cuvântul adresat de Ivan al III-lea unor soli lituanieni: “Noi suntem cu Ştefan în unire şi prietenie şi, când ne va da de ştire Ştefan voievod că turcii au pornit împotriva lui şi că are nevoie de ajutorul nostru, noi, din mila lui Dumnezeu, vom sta pentru creştinătate împotriva păgânilor turci”.

Fica lui Drágffy a ajuns soţia lui Alexandru

Acelaşi procedeu politic, al înrudirii cu familiile domnitoare, l-a folosit Ştefan cel Mare atât pentru a păsta ascultarea Ţării Româneşti, cât şi pentru a-şi asigura sprijinul Transilvaniei. Ultima sa soţie este fica domnitorului muntean, Radu cel Frumos. Fiul lui Ştefan cel Mare, Alexandru, se căsătoreşte cu fica lui Bartolomeu, voievodul Transilvaniei (cel care a construit şi a avut în stăpânire cetatea şi pământurile din împrejurimile Ardudului). Căsătoria a avut loc în 1469.

Primul Conciliu reformat din Ardud

Cetatea Ardudului a avut un cuvânt greu de spus şi în bunul mers al credinţelor acestor ţinuturi. Una dintre familiile care a contribuit în mod esenţial la pătrunderea protestantismului în ţinuturile Sătmarului medieval, a fost familia Drágffy. Având în vedere contribuţia acestei familii la pătrunderea ideilor reformatoare în Ardud şi Satu Mare, capii noii biserici, au hotărât organizarea primului conciliu a noii orientări religioase din Transilvania, în Ardud, la 20 septembrie 1545.
În primele decenii de reformatism religios, credincioşii s-au întâlnit într-una din cele două cetăţi. Cel mai mare şi, cel mai important conciliu a fost cel din 10 iunie 1646, când capii bisericii au pus bazele administrative ale bisericilor şi parohiilor reformate din Comitatul Sătmarului.

Poveşti de demult

Trecutul Cetăţii din Ardud se împreună cu cea a ţinuturilor istorice dând seamă de legăturile pe care proprietarii locului le aveau cu marile case domneşti a Evului Mediu. Pe alocuri, trecutul se pierde în labirintele poveştilor şi legendelor. Cu greu se mai pot desprinde, faptele istorice din ghergheful ţesut de legendele care au dăinuit peste veacuri, aruncând un văl miraculos asupra acelor ţinuturi.

Tuneluri ce fac legătura cu alte fortificaţii. Poveştile acelor „visători” la scaunul domnesc al Moldovei, care şi-au găsit liniştea între zidurile cetăţii. Povestea fetei zăvorâte în labirintul de tunele, pentru că şi-ar fi trădat tatăl, pe principele Transilvaniei, Rákóczi Ferenc. Legendele spun că sufletul neîmpăcat al tinerei ar mai rătăcii şi acum în subteranele cetăţii. Au aceste poveşti vreun sâmbure de adevăr? De bună seamă. Însă, pentru a descâlcii firele ţesute cu atâta migală de noianul de ani ce s-a aşternut peste vieţile trecute al acelor domni şi domniţe, vă invit să vorbim cu o altă ocazie.

4 Comentarii la "Ardudul, Dragffy şi Ştefan cel Mare"

  1. Pingback: satmareanul.net : Cum arăta Cetatea din Ardud, cu 100 de ani în urmă (Foto) - JurnalulBucurestiului.Ro

Leave a Reply to diutzu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.