Nu sunt cercetat de IGPR!


Şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare, inspectorul principal Cătălin Dănciuţi, infirmă faptul că ar fi cercetat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Cei doi ofiţeri din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR, prezenţi săptămâna trecută la Satu Mare, au efectuat un control tematic la nivelul Serviciului Poliţiei Rutiere pe linia evenimentelor rutiere cu pagube înregistrate în judeţ- afirmă inspectorul principal Cătălin Dănciuţi.
La fel ca în judeţul vecin, Maramureş, comisarul şef Toma Paul şi subinspectorul Cătălin Gabriel din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR au verificat situaţia evenimentelor rutiere soldate cu pagube înregistrate la nivelul judeţului Satu Mare, nu este vorba despre niciun fel de anchetă în ceea ce mă priveşte – a mai spus şeful Biroului Rutier. Acesta a făcut precizări şi în privinţa acuzaţiilor formulate la adresa sa la începutul lunii februarie, cu prilejul prezenţei la Satu Mare a liderului naţional al Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Ioan Surugiu cu referire la impunerea unui plan de amenzi şi la obligarea agenţilor să muncească fără plată la sfârşit de săptămână şi noaptea.

“Acţiunile în cadrul cărora sunt aplicate sancţiuni la regimul circulaţiei au loc în baza unor planuri tematice aprobate de şeful IPJ Satu Mare, cu scopul stopării indisciplinei în trafic, şi nu din dorinţa de-a face planul la amenzi. Iar agenţii care lucrează peste program, deoarece de aproximativ un an nu se mai plătesc orele suplimentare, primesc câte o zi liberă la fiecare opt ore acumuilate” – a precizat Dănciuţi.

3 Comentarii la "Nu sunt cercetat de IGPR!"

    Leave a Reply to ionica

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.