Cornuleţe tari ca piatra şi biscuiţi măcinaţi

Atraşi de preţurile mici, sătmărenii s-au obişnuit cu produsele înghesuite pe rafturile aşa-zise „la preţ redus” din Supermarketuri. Unul dintre magazinele care practică acest „sport” este şi Supermarketul Kaufland. Chiar la intrarea pe culoarele caselor de marcat, cei responsabili de „politica de vânzări” a magazinului, au aşezat un raft doldora de asemenea produse.

Biscuiţi sfărâmaţi şi tari de îţi încearcă tăria incisivilor. Cornuleţe tari ca piatra, numai bune de „glonţ de praştie”. Baghette franţuzeşti întărite de atâta aer uscat. Cutii de cafea sparte, iar apoi ambalate din nou. Flacoane de şampon, şerveţele umede, ciocolată, cornuleţe, miere şi multe alte produse ce te face să-ţi controlezi cu greu reflexele salivare. Însă asta până ce controlezi mai de aproape produsele expuse pe răftuleţul cu pricina. Ce-i drept, oamenii abia aşteaptă să de-a cu ochii de vreun produs mai ieftin, cu toate că e mai sfărâmat şi degradat, până ce cu greu ţi mai dai seama de forma lor originală. Însă toate sunt, minune mare (!), cu termenul de valabilitate neexpirat.

Ce spun cei de la Protecţia Consumatorilor?

Şeful Inspectoratului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (IJPC) Satu Mare, Valentin Breban, spune că „în condiţiile în care produsele nu au termenul de valabilitate expirat, comercianţii au dreptul să le scoată la vânzare. Sigur, dacă nu sunt prea lovite, distruse, sau, ca şi în cazul unor produse alimentare, cum ar fi pâinea sau biscuiţii, prea tari”. Mai mult decât atât, şeful IJPC a promis că va întreprinde un control în acest sens pentru a vedea dacă produsele respective sunt comercializate în condiţii legale sau nu.

Aceaşi situaţie o întâlnim şi în cazul unor legume şi fructe. Morcovi rupţi, portocale lovite, sfeclă roşie ţinută poate prea mult prin depozitele magazinului sau, banane înnegrite de atâta stat, sunt ambalate şi scoase apoi pe rafturile botezate „la preţ redus”.

„Fructele şi legumele pot fi scoase la vânzare dacă nu sunt lovite sau rupte”, precizează Valentin Breban. Şi pentru că subiectul este cât se poate de important pentru sănătatea noastră a tuturor, vom reveni cu amănunte.

Un Comentariu la "Cornuleţe tari ca piatra şi biscuiţi măcinaţi"

    Leave a Reply to Adrian SM

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.