Accident alcoolizat cu SMURD-fulger

Astăzi, în jurul orei 11:25, serviciul de urgenţă 112 a fost sesizat că la Piaţa Mică din municipiul Satu Mare un bărbat s-a prăbuşit la pământ şi abia respiră. Apelul a fost redirecţionat spre serviciul SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, maşina de intervenţii ajungând în timp record (cam 3 minute) la faţa locului. Acolo a fost găsit bărbatul în legătură cu care se solicitase intervenţia, acesta fiind în stare de inconştienţă. El a fost pus pe brancardă (foto), îmbarcat urgent în autoturism şi transportat spre UPU Satu Mare, până la destinaţie făcându-i-se primele evaluări ale stării de sănătate (tensiune, puls etc.)

Conform declaraţiilor martorilor oculari, bărbatul în cauză – în vârstă de aproximativ 45-46 de ani – stătea de dimineaţă la una dintre tarabele din piaţă şi oferea spre vânzare bucăţi de dovleac pentru copt în cuptor şi câteva legături de legume. La un moment dat, fără să se fi plâns deloc înainte de probleme de sănătate, pur şi simplu s-a prăbuşit la pământ şi după aceea s-a telefonat la 112.

Surse din cadrul UPU au declarat pentru Sătmăreanul că bărbatul respectiv era, în realitate, cât se poate de alcoolizat, chiar aproape de gradul de comă alcoolică.

Un Comentariu la "Accident alcoolizat cu SMURD-fulger"

    Leave a Reply to Raulito

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.