Valer Marian şi Ioan Mircea Paşcu despre “guvernarea criminală Băsescu-Boc”

Azi, la ora 11, la sediul PSD Satu Mare a avut loc o conferinţă de presă lărgită a conducerii formaţiunii judeţene a social-democraţilor. La aceasta a participat şi europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, care a venit în judeţ pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă cu prietenii săi din zonă.

Senatorul Valer Marian, aflat la prima sa conferinţă de presă în calitate de proaspăt preşedinte al organizaţiei PSD Satu Mare, a scos în evidenţă – cu date concrete şi cifre statistice relevante – faptul că “se încheie acum anul cel mai negru din toată perioada postrevoluţionară, cel mai sărac din punct de vedere bugetar”. Înşiruirea sa de argumente statistice a fost extrem de grăitoare: de la datoria externă de 90 de miliarde de dolari (“cea mai mare din istorie”) la care a ajuns România în timpul “guvernării criminale Băsescu-Boc”, până la subfinanţările deliberate ale învăţământului şi sănătăţii şi sărăcirea sistematică a populaţiei ţării, “dar nu şi a clientelei politice a PDL”. În acest context, el a criticat dur aservirea României faţă de FMI, afirmând că “actualii conducători nu au avut verticalitatea vecinilor unguri” care, prin premierul Viktor Orban – neagreat de nici o culoare din cauza manifestărilor extremiste şi revanşarde ale acestuia – a refuzat asistenţa FMI şi a luat măsuri economice de protejare a poporului ungar prin impunerea unei taxe de 20% firmelor multinaţionale, băncilor, societăţilor care desfăşoară activităţi în domeniul energiei, alcoolului şi tutunului. “Romănia s-a îndatorat cu 30 miliarde de euro la FMI, dar trei pătrimi din aceşti bani au ajuns la băncile şi firmele străine, nu la susţinerea economică a românilor”, a declarat Valer Marian.

Creşterea calitativă şi numerică a membrilor în PSD

Senatorul Valer Marian a afirmat că în ultimele săptămâni s-au înscris în organizaţia PSD Satu Mare sute de persoane aparţinând tuturor categoriilor sociale şi profesionale, de la intelectuali, agricultori şi muncitori până la oameni de afaceri şi pensionari. La această ultimă categorie menţionată, Valer Marian a subliniat faptul că “au intrat in rândurile PSD inclusiv o serie de cadre militare pensionate şi în rezervă, printre care doi generali şi un colonel – chestorul Vasile Ciocan, fost şef inclusiv al Direcţiei Regionale Oradea a Poliţiei de Frontieră, generalul Izidor Horgoş (fost şef al Centrului de Perfecţionare al Jandarmeriei din Tăşnad), colonelul Ioan Timiş, fostul comandat al garnizoanei Satu Mare. “Aceştia au ales să vină la PSD şi nu să meargă în UNPR, formaţiunea de traseişti politici şi trădători condusă de Gabriel Oprea”, a spus Valer Marian. Apoi a trecut din nou în revistă întreaga echipă de conducere a organizaţiei judeţene a PSD Satu Mare, subliniind calităţile profesionale ale fiecăruia dintre membrii acesteia.

Conform celor declarate de senatorul Valer Marian, PSD va face tot ceea ce se poate, legal şi constituţional, pentru ca în anul care vine să blocheze activitatea malefică a guvernării actuale, exprimându-şi inclusiv speranţa ca, după congresul UDMRdin februarie 2011, să se poată identifica o modalitate viabilă de atragere a acestei formaţiuni alături de opoziţie.

“În ţara săracă, votul poate fi cumpărat foarte ieftin !”

Intervenţia europarlamentarului Ioan Mircea Paşcu a fost, în stilul său de înaltă ţinută, foarte expresivă. După ce a vorbit despre faptul că transferul de putere la nivelul conducerii locale a organizaţiei PSD Satu Mare, de la deputatul Gheorghe Ciocan la senatorul Valer Marian, a fost un “frumos exemplu” de conduită politică. Apoi a demonstrat că “guvernarea PDL este incapabilă să ţină în plată oamenii pe care i-a găsit în plată când a venit la putere, astfel că recurge la tăieri sistematice de salarii şi numeşte asta “reformare a statului”… Guvernul are ambiţia de a numi aceste tăieri şi viaţa grea pe care a făcut-o românilor “reformare a statului”… Cetăţeanul trebuie să plătească tot mai mult pentru tot mai puţine servicii ale statului, ceea ce nu este normal. În plus, banii se taie mereu de la cetăţeni, nu de la clientela politică. De fapt, cred că banii se acumulează şi vor ieşi la alegeri petru cumpărarea de voturi. Din nefericire, într-o ţară săracă, votul poate fi cumpărat foarte ieftin !…”

La finalul conferinţei de presă, toţi cei prezenţi au servit o cupă de şampanie, conducerea organizaţiei judeţene a PSD a dorit tuturor sătmărenilor un an nou mai bun, în care să nu renunţe la speranţă.

Un Comentariu la "Valer Marian şi Ioan Mircea Paşcu despre “guvernarea criminală Băsescu-Boc”"

    Leave a Reply to nico din arad

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.