Peste 16.000 de pensionari sătmăreni vor plati CAS de la 1 ianuarie 2011

În goana lui turbată după bani pentru nenorocitul de buget consolidat al statului, guvernul nu mai are nici un fel de scrupule. Pe lista sa prioritară de japcă se află nou-născuţii, mamele, handicapaţii, şomerii şi pensionari – adică în special categoriile sociale cele mai neputincioase, care realmente nu au cum să lupte eficient cu un sistem guvernamental cinic până la extrem.

Dacă au pierdut la Curtea Constituţională tăierea cu 25% a pensiilor, guvernanţii au dibuit altă metodă de jefuire legalizată a bătrânilor (şi nu doar a lor). De la 1 ianuarie 2011 vor plăti contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, în valoare de 5,5%, încă două categorii de persoane: pensionarii cu venituri peste 740 lei şi cea mai mare parte din categoria revoluţionarilor, cu excepţia revoluţionarilor răniţi şi a celor răniţi reţinuţi, potrivit unui act normativ adoptat ieri de Executiv. În acest fel, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate se va suplimenta cu aproximativ la 1,4 miliarde de lei.

Ministrul Sănătaţii, Cseke Atilla, a explicat că, în cazul pensionarilor cu pensii mai mari de 740 de lei, contribuţia de 5,5% la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate se va aplica întregii sume (adică nu doar la ceea ce depăşeşte 740 de lei).

De asemenea, Cseke Attila a declarat că vor fi în continuare scutiţi de la plata asigurării de sănătate pensionarii cu pensii mai mici de 740 de lei, copiii, tinerii, studenţii (dacă nu realizează venituri).

Argument ministerial: “sănătatea costă !”

Potrivit ministrului UDMR, măsura luată este “dificilă, dar necesară” în contextul în care în anul 1997 existau 6 categorii de persoane exceptate de la plata contribuţiilor la asigurările de sănătate, iar în prezent există 13 astfel de categorii. „Am ajuns ca la nivelul anului 2010 numărul total al persoanelor scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate să fie 10.732.616 – din 21.500.000 de persoane, cât numără populaţia României în prezent. Practic, avem doar 6.729.264 plătitori de asigurări, din care aproximativ 5.000.000 de salariaţi”, a declarat Cseke Attila.

Cseke Attila a declarat că principiul de la care s-a pornit în momentul luării deciziei extinderii numărului de contribuabili este acela că „sănătatea costă !”. Dar evident că nu a scos nici un cuvinţel despre condiţiile sinistre din spitale, instituţii în care s-a demonstrat de nenumărate ori că acel “cost” al sănătăţii invocat de ministru implică inclusiv viaţa pacienţilor. Drept este că pe această viaţă guvernanţii nu dau nici doi bani.

Oricum, conform informaţiilor furnizate azi pentru Sătmăreanul de Eugenia Sabou (foto) – directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Satu Mare -, noua măsură guvernamentală va afecta 16.357 de pensionari sătmăreni care în prezent primesc pentru munca lor de o viaţă peste 740 de lei lunar.

2 Comentarii la "Peste 16.000 de pensionari sătmăreni vor plati CAS de la 1 ianuarie 2011"

    Leave a Reply to ioana

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.