Pensionari mascaţi

Un bal mascat special pentru pensionari a fost organizat astăzi la restaurantul Paloma. Costumaţi în şerifi, prinţese sau clowni, pensionarii s-au simţit mai tineri în pielea altor personaje. Balul Mascat a fost organizat cu ocazia sărbătoririi pensionarilor care au avut ziua de naştere în luna noiembrie.

Aproximativ 260 de persoane au fost prezente la restaurantul Paloma, unde a devenit deja o tradiţie ca pensionarii să fie sărbătoriţi luna de luna. Omul de afaceri Vasile Lup a declarat că este deja la a 7-a lună de când se organizează sărbătorirea pensionarilor, punându-se gratuit la dispoziţia acestora localul, mâncarea şi muzica. Ediţia din această lună a fost mai inedită: omul de afaceri a organizat un bal mascat.

Pensionarii s-au deghizat, după preferinţe. Domnii au ales personaje precum Zorro, şerifi, dar şi fel de fel de animale. Doamnele  s-au deghizat în ţigănci, dar şi prinţese. Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor, Mircea Marian, s-a deghizat în bufonul regelui, argumentând că i se potriveşte acest rol, având în vedere că dă veşti pensionarilor.

Astăzi la Paloma au fost aniversaţi 41 de pensionari care au avut aniversarea în această lună. Printre aceştia s-a regăsit şi vicepreşedintele Asociaţiei Pensionarilor, Gyorgy Gavril, care în această lună a împlinit 67 de ani. Acesta a ţinut să menţioneze că de luni îşi va da demisia din conducerea Asociaţiei, dacă preşedintele Mircea Marian nu îşi schimbă stilul despotic de a conduce.

2 Comentarii la "Pensionari mascaţi"

    Leave a Reply to dan

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.