
În plăcuta ambianţă oferită de terasa Roz din Tăşnad a avut loc lansarea candidaţilor USL pentru funcţia de primar şi consilieri locali Tăşnad, vineri, 11 mai 2012. La eveniment au fost prezenţi preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Ştef, deputatul Viorel Buda, senatorul Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat şi fost ministru al Educaţiei Naţionale, [...]
May 12 2012 | Posted in
Stiri |
Read More »
Oamenii legii din cadrul Biroului de investigaţii criminale a Poliţiei municipiului Satu Mare l-au prezentat instanţei de judecată pe Lorant T., de 29 ani, din Satu Mare, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Persoana în cauză, în noaptea de [...]

Începând de astăzi, 31 ianuarie, oraşul Tăşnad are Serviciu Medical de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD). Evenimentul inaugural a avut loc de la ora 12.00. La inaugurare au fost prezenţi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Mircea Govor, primarul oraşului Tăşnad, Andrei Veron, primarii localităţilor învecinate dar şi inspectorul şef al [...]
Jan 31 2012 | Posted in
Stiri |
Read More »

De la începutul lunii februarie a.c., în vederea preluării datelor solicitanţilor, lucrătorii Serviciului Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Satu Mare se vor deplasa lunar în municipiul Carei şi oraşul Negreşti Oaş. Comisarul şef Simona Babici, şefa SPCEEPS, afirmă că deplasarea cu staţia mobilă se va face pentru a scuti de [...]
Jan 9 2012 | Posted in
Stiri |
Read More »
Sâmbătă, 7 ianuarie, poliţiştii din Tăşnad au fost anunţaţi prin Serviciul Apeluri de Urgenţă “112” despre faptul că a fost solicitată ambulanţa în cazul unei minore însărcinate, în vârstă de 15 ani care acuza dureri abdominale. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judetean Satu Mare. Oamenii legii au stabilit faptul că tânăra, din satul Mihăieni, [...]

Un bărbat de 64 de ani din Tășnad a ales mai degrabă moartea decât ”bisturiul” chirurgilor. Acesta a fost găsit fără suflare duminică, 18 decembrie, în jurul orei 17.30, chiar de către soție care a sunat la ”112”. Despre acest caz au fost anunțați și oamenii legii care s-au deplasat de îndată la fața locului. [...]
Dec 19 2011 | Posted in
Stiri |
Read More »
Poliţiştii de investigaţii criminale din Tăşnad au fost sesizaţi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la faptul că o minoră de 14 ani, din Tăşnad a născut în 28 octombrie a.c., un băieţel la Spitalul din Carei. Conform prevederilor Codului Penal, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră ce nu [...]
Duminică, 30 octombrie, la ieşirea din Tăşnad, pe D.N. 1 F, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Poliţiştii sesizaţi cu privire la producerea accidentului, s-au deplasat de îndată la faţa locului, constatând că Cristina H., de 25 de ani, din Satu Mare, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut [...]
În data de 29.10.2011, orele 19:00, lucrătorii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad, au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112 de către M. Erzsebet de 68 ani, din comuna Pir, sat Sărvezel, despre faptul că fiul ei M. Călin, a împuns-o cu cuţitul în şold. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, [...]
În cadrul unei acţiuni organizate vineri, 21 octombrie, de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei rurale de poliţie Carei în vederea depistării persoanelor care posedă mandate de executare a pedepsei ori sunt dispărute de la domiciliu au fost efectuate mai multe verificări, fiind identificaţi: Alexandru D., de 34 ani, care posedă mandat [...]

Zeci de monede de argint și bronz alături de scoici pline cu pigmenți au fost descoperite zilele trecute într-o ladă din lemn de către restauratorii Muzeului Județean Satu Mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Brăduț Popdan ”lada a zăcut în podul Bisericii reformate din Tășnad până ce în primăvara acestui an a fost adusă [...]
Oct 19 2011 | Posted in
Slider,
Stiri |
Read More »

Un proiect în valoare de 398.866 lei, este derulat de Consiliul Local al Orașului Tășnad în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, în vederea dezvoltării și promovării Staţiunii Balneare Tăşnad ca destinaţie turistică. Derularea proiectului a început anul trecut la 1 septembrie, iar durata acestuia este de doi ani. Potrivit celor declarate de [...]
Oct 14 2011 | Posted in
Stiri |
Read More »
În data de 02.09.2011, orele 17:20, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Tăşnad, l-au identificat în trafic pe numitul George Ş. de 19 ani, care conducea pe raza localităţii Supur, pe Drumul European 81, o motocicletă marca IJ, fără a poseda permis de conducere. Efectuând verificări cu privire la autovehiculul în cauză, poliţiştii [...]
Poliţiştii din cadrul formaţiunii rutiere Tăşnad au fost sesizaţi în data de 29.08.2011, ora 02:44, despre faptul că pe Drumul Naţional 1F, la ieşirea din localitatea Tăşnadul Nou, a avut loc un eveniment rutier. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că Vlad M. de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca [...]

Un copil de doi ani din Tăşnad a fost transportat aseară la Spitalul de Neurochirurgie Târgu Mureş, după ce a căzut de la etajul patru al blocului unde locuia. Apelul la 112 a fost făcut, ieri, la ora 15.42, de un vecin care a alertat poliţiştii că în faţa unui bloc se află întins la [...]
Aug 17 2011 | Posted in
Stiri |
Read More »