Ai un proiect în domeniul eficienţei energetice? Înscrie-l în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Autorii de proiecte sau idei în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului le pot înscrie, începând cu 1 mai, pe www.energyglobe.ro. Concursul este deschis pentru orice persoană fizică sau juridică din România. Termenul limită pentru înregistrarea proiectelor este 31 mai.

Cea de-a II-a ediţie a competiţiei E.ON Energy Globe Award România va fi lansată la 1 mai, când toţi cei care au proiecte, idei sau iniţiative inovatoare în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la data limită, 31 mai, pe portalul www.energyglobe.ro.

Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi.

În funcţie de temă şi adresabilitate, proiectele înscrise vor fi grupate în cinci categorii: „Companii”, „Municipalităţi”, „Do it yourself”, „Tineret” şi „Idei”. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar iniţiativele sau ideile încă neimplementate.

Proiectele câștigătoare la fiecare categorie în parte vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Selectarea şi evaluarea acestora se va realiza de către un juriu independent format din specialişti de renume, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti. Marele câştigător se va califica la etapa internațională a Energy Globe Award.

Partenerii instituţionali ai ediţiei din acest an a E.ON Energy Globe Award Romania sunt: Universitatea Politehnică din Bucureşti – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De asemenea, proiectul este susţinut de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.