Jandarmii la datorie cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

În zilele de 15, 16 şi 17 aprilie, peste 220 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât în municipiul Satu Mare, cât şi în oraşele Carei, Negreşti şi Tăşnad.

Efectivele Jandarmeriei sătmărene vor fi prezente pentru a asigura măsuri de ordine publică în zona lăcaşurilor de cult, unde se preconizează aglomeraţii mari de persoane.

Pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele de siguranţă publică vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Deoarece la aceste manifestări se preconizează prezenţa unui public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Satu Mare face următoarele recomandări:

-Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.);

-Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;

-Să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase;

-Să respecte regulile stabilite de organizatori;

-Să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;

-Să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.