Ce spune Kereskenyi Gabor despre stațiile de autobuz vandalizate

Primarul Kereskenyi Gabor face un apel către sătmărenii care observă fapte de vandalism în oraș să sune ori la Poliția Locală, ori la Poliția Municipală „pentru că trebuie să intervenim în aceste situații”.

Totodată, acesta susține că în problema vandalizării unor stații de autobuz de pe raza municipiului Satu Mare (despre care Sătmăreanul a scris aici:
http://www.satmareanul.net/2017/03/22/statii-de-autobuz-distruse-degeaba-modernizam-daca-nu-educam-foto/), au fost demarate mai multe anchete.

„Am demarat mai multe anchete și verificări în acest sens. Este din păcate, un fenomen acest vandalism care produce multe pagube nu numai în ceea ce privește stațiile noi de autobuz. V-am informat și în ceea ce privește furtul de flori, chiar din Parcul Central. Este inadmisibil acest lucru. Totodată, nu este natural să punem lângă fiecare floare câte un agent local sau ca în fiecare stație să stea câte un agent. Este vorba și de educația civică, de comportamentul civic. Fac apel la sătmărenii care observă asemenea lucruri, să pună mâna pe telefon și să anunțe ori Poliția Locală, ori Poliția municipiului Satu Mare, pentru că trebuie să intervenim în aceste situații”, spune primarul.

Sursa foto: Facebook DRIVERS SM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.