Eminescieni premiați la Concursul Național de fizică PHI (Foto)

În cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, în zilele de 28 și 29 ianuarie, s-a desfășurat, pentru elevii claselor VI-XII, Concursul Național de Fizică PHI. Organizatorii acestei competiții sunt Centrul Județean de Excelență Iași și Facultatea de Fizică a Universității „A. I. Cuza” din Iași.

Specific acestui concurs este faptul că se desfășoară în mediu virtual prin rețeaua Internet, concurenții accesând subiectele pe calculator, rezolvând cerințele pe hârtie și, apoi, trimițând răspunsurile prin intermediul calculatorului. Organizat astfel, dintre toate competițiile de fizică din țară, de nivel național, la acest concurs participă cel mai mare număr de concurenți, mii de elevi. La această competiție, de mulți ani, colegiul sătmărean participă cu un număr însemnat de elevi. Și în acest an, elevii eminescieni s-au remarcat obținând distincții importante.

Profesorii care au îndrumat într-un mod cât se poate de riguros și de consecvent pregătirea elevilor eminescieni sunt cadre didactice a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar unele dintre acestea fiind și a Centrului Județean de Excelență Satu Mare.

La clasa a VI-a elevul Popan Cosmin a obținut Premiul I (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Toth Marcus a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Șichet Andrei a obținut Premiul III (îndrumător prof. Solschi Viorel), elevul Răcșan Rareș a obținut Premiul III (îndrumător prof. Solschi Viorel), eleva Ciors Cristina a obținut Mențiune (îndrumător prof. Solschi Viorel).

La clasa a VII-a elevul Pop Sebastian a obținut Premiul III (îndrumător prof. Liviu Rotaru).

La clasa a VIII-a elevul Tomșe Cosmin a obținut Premiul I (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana), Handrău Raul a obținut Premiul III (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana), Iobaj Andrei a obținut Mențiune (îndrumător prof. Solschi Viorel), Cadar Andrei a obținut Mențiune (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Brumboiu Mariana).

La clasa a IX-a eleva Culic Bia (IX B) a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), Pop Bogdan (IX B) a obținut Premiul II (îndrumător prof. Solschi Viorel), Micu Adrian (IX A) a obținut Mențiune (îndrumător prof. Szasz Francisc).

La clasa a X-a elevul Arteni Dan (X B) a obținut Premiul II (îndrumători prof. Rotaru Liviu și prof. Rațiu Camelia).

La clasa a XI-a B elevul Horotan Grațian a obținut Premiul II (îndrumători prof. Solschi Viorel și prof. Szasz Francisc).

La clasa a XII-a elevul Mihai Marcian (XII A) a obținut Premiul III (îndrumător prof. Rotaru Liviu).

Concursul Național de Fizică PHI este un bun prilej de pregătire și de verificare a cunoștințelor pentru elevii pasionați de această disciplină.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.