Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat astăzi, 23 februarie, o Ordonanță de Urgență în acest sens.

Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.

De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 de milioane de lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute miercuri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.