Primul serviciu de taxi zburător din lume. Unde va fi implementat (Video)

Potrivit unui clip promoţional, oraşul Dubai va avea începând din vara acestui an un nou serviciu pentru transportul pasagerilor, asigurat pe calea aerului cu ajutorul unei flote de Drone „auto-pilotate”.

Vehiculul de zbor este un eHang184, un model de dronă capabil să transporte un singur pasager cu greutate de până la 100 kg. Acesta va putea atinge o viteză maximă de 160 km/h. Vehiculul dispune de o propulsie electrică și are o autonomie de 30 de minute de zbor.

Pasagerii vor putea introduce adresa dorită în computerul de bord folosind un ecran cu interfaţă tactilă, iar vehiculul va decola automat către destinaţia selectată.

Dronele vor fi coordonate dintr-un centru de comandă folosind reţeaua 4G de internet mobil. Vehiculul de zbor va reveni automat la bază după fiecare cursă, pentru reîncărcarea acumulatorilor.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.