O nouă campanie inițiată de polițiști. Despre ce este vorba

Campania „Aripi Frânte” este iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia „Necuvinte”. Până în luna decembrie a acestui an în toate judeţele din ţară poliţiştii vor organiza activităţi de prevenire a violenţei în familie în parteneriat cu instituţii publice, private şi ONG-uri.

În judeţul nostru Poliţia a iniţiat primele demersuri în vederea încheierii unor parteneriate cu instituţii publice între care şi-au arătat interesul de a susţine activităţile preventive Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Penitenciarul Satu Mare, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Spitalul Judeţean Satu Mare, Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi asociaţii non guvernamentale. Activităţile vor fi orientate spre femei şi tineri cu vârste între 14-35 ani, urmând a se desfăşura activităţi atât în licee, cât şi în societăţi comerciale.

Azi, 15 februarie, la Liceul Tehnologic din Ardud a avut loc lansarea în judeţul nostru a campaniei „Aripi Frânte”, o campanie naţională de prevenire a violenţei în familie. La eveniment au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, inspector principal Hrihorişan Felicia şi inspector principal Chiorean Liviana, ofiţeri în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, şeful Poliţiei Oraşului Ardud, comisar şef Variu Viorel, doamna Sînziana Cristea, director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, reprezentanţi ai presei locale, iar din partea conducerii şcolii domnul Vasil Cristian, directorul Liceului Tehnologic Ardud şi consilierul şcolar, Liliana Glodean.

În sala festivă a Liceului Tehnologic Ardud elevi din patru clase de liceu au fost puşi de către specialiştii prezenţi faţă în faţă cu consecinţele violenţei în familie. Participanţii au urmărit un film documentar realizat în Penitenciarul de femei din Târgşor în care victime femei ale violenţei în familie au oferit interviuri în care şi-au expus traseul, de la statutul de victime până la situaţia în care, devenind ele însele agresori au ajuns după gratii. Elevii au învăţat astfel că violenţa naşte violenţă, că frustrările acumulate în ani de zile pot conduce la reacţii de o violenţă extremă, că abuzurile îţi marchează personalitatea şi, într-un final, întreg destinul, dar şi că a cere ajutor la timpul potrivit este cea mai bună soluţie pentru cineva aflat într-o situaţie de victimizare în familie.

La finalul întâlnirii au fost distribuite materiale informativ preventive realizate în cadrul campaniei, respectiv broşuri pentru victime şi potenţiale victime, acestea fiind totodată disponibile în toate sediile unităţilor de poliţie din judeţ, urmând a fi puse la dispoziţie victimelor şi persoanelor aflate în risc de victimizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.