Concurs de creativitate la sediul ALDE Satu Mare (Foto)

Sâmbătă, 11 februarie a avut loc evenimentul intitulat „ART&FUN” organizat la ințiativa tinerilor ALDE din cadrul „Grupării Colegiale”, în frunte cu Renato Crâșmar, liderul grupării.

Acținea a avut la bază dezvoltarea creativității, a spiritului competițional dar și distracția. În cadrul concursului s-au încris peste 20 de tineri, aceștia trebuind să treacă prin trei probe: „Home Made”, în cadrul căreia tinerii au adus fiecare câte un desen făcut acasă; în cadrul celei de-a doua probe, intitulată „Start – Stop” concurenții au trebuit să creeze, contra timp, un tablou cu tema „Reflecție”, iar la ultima probă, „Continuitate”, tinerilor li s-a oferit câte un desen început pe care aceștia au trebuit să îl finalizeze bazându-se pe creativitate.

În urma deliberării juriului câștigătorii concursului „ART&FUN” sunt: Mențiune II – Raul Dunca, Mențiune I – Adriana Gherasim, Premiul pentru „Cel mai Tânăr Participant” – Monea Cristina, Locul III – Niculina Tincu, Locul II Lorena Zvunka, iar Locul I a fost câștigat de Vlad Anițaș.

Membrii „Grupării Colegiale” organizează în mod frecvent astfel de acțiuni care au ca scop dezvoltarea creativității, a spiritului de echipă, leaderschip, spontaneitate și promovarea tineretului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.