Unirea Principatelor Române a fost marcată și la Carei

Astăzi, 24 ianuarie, de la ora 10.00, pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român din Carei a avut loc un scurt moment solemn cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment organizat de Direcţia de Cultură din oraș.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional, apoi Adrian Ştefănuţi a evocat semnificaţiile „Micii Uniri”, a urmat un Te Deum oficiat de preoţi din cadrul Parohiei Ortodoxe Române din Carei, după care au avut loc depuneri de coroane din partea instituţiilor publice, partidelor şi asociaţiilor.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de solista Daiana Căşuţ, acompaniată de Taraful „Ceatăra”, iar cei prezenţi s-au prins în tradiţionala „Horă a Unirii”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.