Viaţa ta e în mâinile tale! Alcoolul nu te face mare!

La iniţiativa elevilor clasei a X-a C de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” poliţiştii au fost invitaţi să le vorbească tinerilor despre consecinţele penale ale consumului de alcool. Întâlnirea a avut loc luni, 16 ianuarie, în cadrul proiectului „Viaţa ta e în mâinile tale! Alcoolul nu te face mare!”, un proiect dezvoltat de elevi sub îndrumarea prof. Ramona Istrate, diriginta clasei şi Roxana Tuns, consilier şcolar.

Din partea Poliţiei a fost prezentă Felicia Hrihorişan, ofiţer sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare. Aceasta le-a vorbit elevilor despre problemele complexe pe care le implică consumul de alcool, de la probleme comportamentale, afecţiuni psihice, agresivitate crescută, izolare socială, sărăcie, până la boli şi decese.

Dacă consumul cronic de alcool este cvasi-cunoscut ca fiind un distrugător de vieţi, consumul ocazional este considerat ca fiind acceptabil, uneori chiar de la vârsta adolescenţei. Cu toate acestea accidente rutiere grave în care sunt implicaţi şoferi, pietoni sau biciclişti băuţi se întâmplă chiar şi la un consum ,,moderat” şi ,,ocazional”. De asemenea, agresiunile tind să fie mai numeroase şi mai grave când se comit pe fondul consumului de alcool, putând lua forme infracţionale.

Totodată, reprezentanta Poliţiei a insistat asupra riscului crescut de a deveni victimă atunci când mintea îţi este afectată de alcool. De la tâlhării, furturi, orice fel de violenţe, inclusiv sexuale, până la victimizare în traficul rutier, scenariile în care elevii s-ar putea afla ca urmare a tulburărilor inerente date de un consum de alcool, au fost expuse fără menajamente.

Pentru a experimenta cu mintea limpede starea de ebrietate şi tulburările generate de consumul de alcool, elevii au avut la dispoziţie ochelarii care simulează această stare. Au realizat în acest fel cât de solicitant este pentru cel ce a consumat alcool să facă lucruri simple, cum ar fi să-şi păstreze echilibrul, direcţia de mers, să vadă periferic sau să aprecieze corect distanţele ori obiectele din jur.

Toate acestea au venit în sprijinul ideii de a nu urca nicicând într-o maşină condusă de un şofer băut, oricât de experimentat ar fi acesta, întrucât consumul de alcool, indiferent de cantitatea consumată, afectează în primul rând creierul şi, implicit, funcţiile acestuia.
Întâlnirea a constituit un bun prilej de cunoaştere a problemelor legate de consumul de alcool, dar şi un schimb util de păreri şi informaţii între elevi şi poliţişti.

Proiectul coordonat de elevii Vlad Mulcuţan Chiş, Szabo Bettina, Miklosi Martina, Pisaltu Daria şi Bathori Alexandra, include mai multe activităţi pe această temă, de la sondaje de opinie, la întâlniri cu specialişti din diverse instituţii.

Iniţiativa este una remarcabilă, care dovedeşte interesul elevilor pentru probleme reale, cu care se pot frecvent întâlni, cât şi capacitatea lor de autoorganizare şi implementare cu succes a unui proiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.