„Cină cu proşti”, o comedie pe scena Teatrului de Nord

cina-cu-prosti

Secţia română a Teatrului de Nord invită sătmărenii la spectacolul „Cină cu proşti”, o comedie de Francis Veber. Regia îi aparține lui Daniel Vulcu, iar scenografia lui Cristian Gătina.

Premiera are loc sâmbătă 10 decembrie la ora 19.00, iar următorul spectacol este programat duminică 11 decembrie, la aceeaşi oră, în sala mare a Teatrului de Nord.

„Cină cu proşti” nu ne prezintă o lume fantastică ci una cât se poate de palpabilă, cu personaje cât se poate de plauzibile. Cascada de răsturnări de situație se întâmplă în timp real, pe parcursul a două ore. Ce nu vom găsi în relația dintre personajele din această poveste este agresiunea. Găsim minciună, meschinărie, vanitate. Dar sunt atât de cotidiene încât aproape ar putea trece cu vederea dacă nu ar fi contrapunctate de candoarea, naivitatea, generozitatea unui aparent neadaptat ale cărui atribute sunt confundate cu prostia.

Evenimentele care se succed în avalanşă au efecte revelatoare asupra personajelor iar publicul asistă la o comedie cinstită unde buna dispoziție e molipsitoare iar râsul plin şi sănătos e greu de stăpânit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.