Sălăjeni prinși cu remorca plină cu lemne furate

lemne

Marți, 22 noiembrie, în jurul orei 20.30, patrula mixtă a Secției Rurale Tășnad, a oprit pentru control pe drumul forestier „Valea Bercului”, pe raza comunei Săcășeni, o autoutilitară condusă de un bărbat de 50 de ani, din Derșida (județul Sălaj). În mașină mai erau și alți doi bărbați.

Autoutilitara era încărcată cu lemne, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență și transport.

Din cercetări a rezultat că lemnul a fost furat dintr-o exploatare a Ocolului Silvic Tășnad.

Cantitatea de 3,59 metri cubi de material lemons a fost ridicată în vederea confiscării și lăsată în custodie ocolului silvic.

Cercetările continuă față de cei implicați, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.